Concurs național de creat materiale video pentru social media, pentru elevii de gimnaziu și liceu, pe tema prevenirii violenței școlare și a consumului de droguri

Elevii din toată țara, de clasele a VI-a – a VII-a și a IX-a – a XI-a pot participa la concursul de creație virtuală „Vocea ta e soluția”, cu tema prevenirii violenței școlare și a consumului de substanțe interzise. Competiția, desfășurată în perioada noiembrie 2024 – ianuarie 2025 presupune ca elevii să creeze videoclipuri scurte (short-uri sau reel-uri), care transmit mesaje puternice pentru un mediu școlar mai sigur, potrivit unei adrese transmise de Ministerul Educației.

Short-urile/reel-urile sunt videoclipuri scurte, acele postări pe rețelele de socializare, care durează între 15 şi 90 de secunde, create, de obicei, cu fundal muzical, în care se poate adăuga text, se pot pune filtre etc.

„Comportamentul violent în spațiul şcolar este produsul influenței combinate dintre factorii individuali şi cei contextuali. Prevenirea violenței școlare nu poate fi o verigă izolată a prevenirii violenței în societate, ci pentru combaterea violenţei școlare este nevoie de strategii şi mecanisme declanșate la nivel naţional şi susținute de toți decidenții educaționali.

În acest context și având ca reper prevederile Planului național de combatere a violenței școlare P.N.C.V.S., aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1065/28.08.2024, pe parcursul anului școlar 2024-2025, se derulează Campania pentru conştientizarea necesității creșterii gradului de siguranță în mediul școlar Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”, transmit organizatorii, potrivit adresei de la minister.

Continuarea pe edupedu.ro



* BITTV.INFO *

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *