ANAF bate palma cu Poşta Română pentru amnistia fiscală. Ministerul Finanţelor vrea ca Poşta Română să informeze datornicii de obligaţiile pe care le au şi chiar să colecteze sumele de bani restante. Este vorba despre un acord încheiat de ANAF și Poșta Română prin care oamenii, persoane fizice, vor primi documente cu privire la datoriile pe… Continue reading Datornicii la ANAF vor primi înștiințările prin Poșta Română și vor putea să facă plata direct prin poștași
Ediția din acest an a Festivalului Folcloristica se va organiza la Tătăruși, în perioada 11-13 octombrie
Festivalul Folcloristica va fi organizat la Tătăruși în perioada 11-13 octombrie. Evenimentul va avea loc la Centrul Cultural Alexandru Vasiliu și este așteptată o participare numeroasă în cele trei zile de sărbătoare. În acest an, festivalul a ajuns la cea de-a X-a ediție, iar organizarea se face în comuna Tătăruși, deoarece Ansamblul Bucovina Mică din… Continue reading Ediția din acest an a Festivalului Folcloristica se va organiza la Tătăruși, în perioada 11-13 octombrie
Festivitate de deschidere a noului an școlar, la Clubul Copiilor Pașcani
Sâmbătă, 28 septembrie, de la ora 10:00, Clubul Copiilor din Pașcani organizează festivitatea de deschidere a noul an școlar. Elevii care urmează deja cursurile instituției au pregătit momente artistice diverse. De precizat este faptul că la Clubul Copiilor din Pașcani sunt înscriși circa 900 de elevi care participă la activitățile extrașcolare din unitatea de învățământ.… Continue reading Festivitate de deschidere a noului an școlar, la Clubul Copiilor Pașcani
Sezonul festivalurilor la Casa de Cultură. Se fac înscrieri pentru „Rampa teatrală” și „Curcubeul Artelor”
Începe sezonul festivalurilor la Casa de Cultură Mihail Sadoveanu din municipiul Pașcani. Instituția a anunțat că se fac înscrieri pentru „Rampa Teatrală” și „Curcubeul Artelor”, evenimente ce vor avea loc începând cu a doua jumătate a lunii octombrie. Mai exact, Festivalul concurs „Curcubeul artelor”, coordonat de Alexandru Gâmbuță și Romică Ipate, ajuns la cea de-a… Continue reading Sezonul festivalurilor la Casa de Cultură. Se fac înscrieri pentru „Rampa teatrală” și „Curcubeul Artelor”
Interimarul Ionescu a cerut excluderea din PSD a „consilierilor lui Pantazi”. Sorin Olariu a fost executat, fără nici o explicație
Tensiuni politice in cadul organizației social democrate din Pașcani. Trei din cei șapte consilieri locali aleși cu certificate doveditoare emise de Biroul Electoral Local au fost propuși să fie excluși din PSD pe motiv ca ar fi adus prejudicii partidului. Propunerea a fost făcută chiar de către președintele interimar Dragoș Ionescu – foto într-o ședință… Continue reading Interimarul Ionescu a cerut excluderea din PSD a „consilierilor lui Pantazi”. Sorin Olariu a fost executat, fără nici o explicație
ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni. Temperaturi peste medie şi ploi abundente în mai multe zone ale ţării
Temperaturile se vor situa peste cele obişnuite şi în luna octombrie, anunţă marţi meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru intervalul 23 septembrie – 21 octombrie. În prima săptămână din octombrie, cantităţile de precipitaţii se vor situa în jurul celor normale pentru această săptămână în regiunile vestice, în timp ce în restul teritoriului vor fi… Continue reading ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni. Temperaturi peste medie şi ploi abundente în mai multe zone ale ţării
Ce se întâmplă cu tarifele RCA după 30 septembrie. Propunerile Ministerului de Finanțe
Ministerul Finanțelor a publicat un proiect de ordonanță care propune modificări la legile care reglementează piața RCA, argumentând că există dezechilibre care trebuie corectate. Ministerul Finanțelor propune prelungirea termenului până la care sunt plafonate tarifele RCA Ministerul Finanțelor a emis un proiect de ordonanță care prevede prelungirea termenului până la care prețurile RCA vor fi plafonate, de… Continue reading Ce se întâmplă cu tarifele RCA după 30 septembrie. Propunerile Ministerului de Finanțe
Vine marea criză cu sărăcie și tăieri de pensii și salarii? Economist: „Grecii și acum încă plătesc pentru erori similare” ANALIZǍ
Economia globală, implicit cea a României, riscă un dezastru comparabil cu cea mai mare criză din istoria omenirii, avertizează președintele Băncii Centrale Europene. Pe de altă parte, România este printre cele mai vulnerabile state, anunță economiștii chestionați de „Adevărul”. Economia globală se confruntă cu riscuri comparabile cu cele care au dus la colapsul comerțului global… Continue reading Vine marea criză cu sărăcie și tăieri de pensii și salarii? Economist: „Grecii și acum încă plătesc pentru erori similare” ANALIZǍ
Primăria din comuna Miroslovești a lansat licitația pentru construirea unui Centru de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii
Administrația publică locală a publicat ieri, 23 septembrie 2024, procedura de licitație privind Construirea unui centru de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii. Firmele interesate pot depune ofertele financiare până la data de 10 octombrie 2024, ora 15.00. Primăria din comuna Miroslovești cheltuie peste 1.900.000 de lei pentru construirea unui Centru de… Continue reading Primăria din comuna Miroslovești a lansat licitația pentru construirea unui Centru de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii
Adolescent de 17 ani, trimis în judecată, fiind acuzat că a violat o fată de 11 ani şi a filmat cu telefonul scenele / Imaginile, distribuite online
Un adolescent de 17 ani din judeţul Iaşi a fost trimis în judecată, fiind acuzat că a violat o fată de 11 ani şi a filmat cu telefonul scenele. Imaginile au fost distribuite online. ”Prin rechizitoriul din data de 19 septembrie 2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul… Continue reading Adolescent de 17 ani, trimis în judecată, fiind acuzat că a violat o fată de 11 ani şi a filmat cu telefonul scenele / Imaginile, distribuite online