Trupul neînsuflețit al unui băiat găsit în după amiaza zilei de 19 august în apele lacului Albano, din Castel Gandolfo (Lazio), a fost în sfârșit identificat, după două luni și jumătate. Este vorba despre tânărul român Codruț Daniel Călugăru, în vârstă de 23 de ani, originar din orașul Hârlău, județul Iași. Era joi, 19 august,… Continue reading Tânăr din Hârlău, găsit mort într-un lac din Italia. Fusese dat dispărut
Urmăriți traseul albastru al A8! Concluzia dezbaterii, pentru ca autostrada să nu treacă peste case
Localnicii din Breazu şi din Vânători, sate aflate în calea unuia dintre traseele propuse pentru Autostrada Unirii, au cerut renunţarea la ruta care le ameninţă casele. Urmează ca primăriile comunelor Rediu şi Popricani să menţioneze acest punct de vedere către CNAIR. „Toată zona de ocolire a Iaşului va fi pe albastru”, a fost asigurarea –… Continue reading Urmăriți traseul albastru al A8! Concluzia dezbaterii, pentru ca autostrada să nu treacă peste case
A fost semnat contractul de finanțare pentru construirea unei noi grădinițe la Pașcani
A fost semnat contractul de finanțare pentru construirea unei noi grădinițe la Pascani. Proiectul depus de pe vremea fostei administrații ar trebui să fie finalizat în termen de doi ani, iar valoarea investiției este de peste 11.600.000 lei. Pentru construirea grădiniței, va fi asigurată de la bugetul local suma de circa 233.000 lei, reprezentând 2%… Continue reading A fost semnat contractul de finanțare pentru construirea unei noi grădinițe la Pașcani
Primarul Pintilie pleacă, pentru a patra oară, în concediu de odihnă
Primarul municipiului Pașcani Marius Pintilie pleacă din nou în concediu de odihnă, de acestă dată în perioada 6 – 13noiembrie a.c. Consilierii locali au fost anunțați chiar de edil în cadrul ședinței de Consiliu Local care a avut loc joi, 4 noiembrie, începând cu ora 13.00. În acestă perioadă, atribuțiile sale urmează sa fie preluate… Continue reading Primarul Pintilie pleacă, pentru a patra oară, în concediu de odihnă
Statistici cutremuratoare la Spitalul de Urgență Pașcani. 140 de persoane pozitive COVID au murit în primele zece luni ale acestui an
Statistici cutremuratoare la Spitalul Municipal de Urgenta din Pascani. In primele zece luni din acest an, in unitatea medicala si-au pierdut viata 140 de persoane infectate cu virusul COVID 19, din totalul de 404 cazuri de pacienti pozitivi care s-au internat in spital. Numai luna trecuta, octombrie, varf de infectari in debutul celui de-al patrulea… Continue reading Statistici cutremuratoare la Spitalul de Urgență Pașcani. 140 de persoane pozitive COVID au murit în primele zece luni ale acestui an
Comerciantă din piața Deal amendată de mai multe ori pentru că nu vrea să își mute chioșcul. Femeia anunță măsuri disperate
O comercianta din piata Deal din Pascani este disperata si anunta masuri extreme, dupa ce a fost amendata de mai multe ori pentru ca nu vrea sa isi mute chioscul amplasat pe un trotuar la intrarea in piata. Femeia, Doina Stoica, spune ca problemele ei au inceput dupa ce i-a expirat contractul de inchiriere pentru… Continue reading Comerciantă din piața Deal amendată de mai multe ori pentru că nu vrea să își mute chioșcul. Femeia anunță măsuri disperate
Mai multe proiecte, mai putini bani pentru Pascani, din Programul “Anghel Saligny”
Administratia locala din Pascani isi schimba strategia pentru a avea sanse sa obtina fonduri guvernamentale in cadrul Programului National de investitii “Anghel Saligny”. Daca in sedinta de la sfarsitul lunii trecute, edilul a propus spre aprobare depunerea unei cereri de finantarte in valoare de 22, 8 milioane lei, pentru asfaltarea a 16 strazi, acum hotararea… Continue reading Mai multe proiecte, mai putini bani pentru Pascani, din Programul “Anghel Saligny”
Patinoarul va fi redeschis. A fost finalizată procedura de licitație a terenului
Vești bune pentru pășcăneni și locuitorii din comunele apropiate municipiului! În această iarnă va fi amenajat un patinoar artificial, în zona Deal a municipiului, între sediul Parchetului de lângă Judecătoria Pașcani și Școala Gimnazială Iordache Cantacuzino. Astfel, sunt invitați la distracție toți cei care vor să se bucure de unul dintre cele mai îndrăgite sporturi… Continue reading Patinoarul va fi redeschis. A fost finalizată procedura de licitație a terenului
Consilierii care vor evalua noii directori din scoli. Suspiciuni pentru interviul de la Colegiul “Mihail Sadoveanu”
Legislativul pascanean si-a desemat reprezentantii care vor face parte din comisiile de evaluare, la proba interviu, a candidatilor pentru functiile de director, la scolile si gradinitele din municipiu. Evaluraea ar urma sa aiba loc in perioada 15 noiembrie – 10 decembrie a.c. iar din comisii vor face parte si cate un inspector scolar, doua cadre… Continue reading Consilierii care vor evalua noii directori din scoli. Suspiciuni pentru interviul de la Colegiul “Mihail Sadoveanu”
Consilieri care vor evalua noii directori din scoli. Suspiciuni pentru interviul de la Colegiul “Mihail Sadoveanu”
Legislativul pascanean si-a desemat reprezentantii care vor face parte din comisiile de evaluare, la proba interviu, a candidatilor pentru functiile de director, la scolile si gradinitele din municipiu. Evaluraea ar urma sa aiba loc in perioada 15 noiembrie – 10 decembrie a.c. iar din comisii vor face parte si cate un inspector scolar, doua cadre… Continue reading Consilieri care vor evalua noii directori din scoli. Suspiciuni pentru interviul de la Colegiul “Mihail Sadoveanu”