Autoritățile nu au inclus biserica pe lista cu locuri în care este solicitat certificatul verde. Este decizia CNSU, a explicat secretarul de stat Raed Arafat. Singurele reguli care se aplică în biserici sunt purtarea măștii de protecție și respectarea unei distanțe de doi metri între persoane. „Este o măsură decisă să nu închidem activitățile religioase…… Continue reading Mersul la biserică nu va fi condiţionat de certificatul verde. Purtarea măștii de protecție şi distanţarea, singurele reguli
Urmează o iarnă grea şi la plata ratelor bancare. Sfaturi de la experţi: la ce trebuie să ne gândim înainte de a lua un credit
Facturile uriaşe pun presiune pe milioanele de români care au credite. Specialiştii avertizează că persoanele cu salarii mici sau cu familie numeroasă vor avea mari probleme în a-şi plăti ratele. Singurele variante prin care să treacă iarna sunt renegocierea dobânzii sau refinanţarea. Explozia preţurilor dă bătăi de cap în plus românilor cu venituri mici… Continue reading Urmează o iarnă grea şi la plata ratelor bancare. Sfaturi de la experţi: la ce trebuie să ne gândim înainte de a lua un credit
Certificatul verde va fi oligatoriu pentru aproape orice activitate. Excepție fac magazinele alimentare și slujbele
Certificatul verde devine obligatoriu pentru majoritatea activităților, potrivit hotărârii adoptate de CNSU, vineri. Astfel, certificatul verde va fi solicitat la intrarea în malluri, restaurante, hoteluri și pentru a ieși din casă după ora 22.00. Vor fi luate în considerare doar certificatele care dovedesc vaccinarea sau trecerea prin boală. De asemenea, accesul în orice instituție publică și… Continue reading Certificatul verde va fi oligatoriu pentru aproape orice activitate. Excepție fac magazinele alimentare și slujbele
Primele informații în urma anchetei buletinelor falsificate de la Târgu Frumos. Documentele erau folosite pentru a trece granița spre Anglia
Barbatul din Targu Frumos retinut joi, 21 octombrie, pentru infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi zădărnicirea combaterii bolilor, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. El a ajuns vineri in fata magistratilor de la Parchetul de pe langa Judecatoria Iasi. „In cauza procurorul a dispus… Continue reading Primele informații în urma anchetei buletinelor falsificate de la Târgu Frumos. Documentele erau folosite pentru a trece granița spre Anglia
Liceul “Miron Costin” a primit placheta Eco-Școală
După mai mulți ani în care in cadrul scolii, au fost derulate activitati si ateliere care pun în lumină grija elevilor și a profesorilor pentru mediul înconjurător, Liceul “Miron Costin” din Pascani a primit placheta Eco-Școală. Astfel, la Liceul „Miron Costin”, elevii sunt ajutaţi să înţeleagă o parte din tainele naturii, să se bucure de mediul înconjurător,… Continue reading Liceul “Miron Costin” a primit placheta Eco-Școală
Pășcănenii, încurajați să facă donații pentru Muzeul Municipal
Pășcănenii care încă mai păstrează obiecte și fotografii vechi, altfel spus fragmente ale vremurilor de altădată, pot ajuta la reconstruirea poveștii comunității locale prin donarea acestor piese. Mai exact, ele vor fi expuse în secțiile viitorului Muzeul Municipal Pașcani, care va fi construit în locul Palatului Cantacuzino, printr-un proiect finanțat din fonduri europene. Discuțiile în… Continue reading Pășcănenii, încurajați să facă donații pentru Muzeul Municipal
Primarul Pașcaniului, apel la depozitarea corectă a deșeurilor din construcții
Pășcănenii care obișnuiesc să abandoneze resturile de materiale de construcții în suburbii sau pe lângă pubele de gunoi sunt încurajați să depoziteze corect astfel de deșeuri. Apelul a fost făcut de primarul municipiului, Marius Pintilie, în cadrul conferinței săptămânale de presă. Conform spuselor edilului, deșeurile din construcții pot fi predate către operatorul de salubritate Girexim,… Continue reading Primarul Pașcaniului, apel la depozitarea corectă a deșeurilor din construcții
Restricții aprobate de CNSU: Carantină de noapte, certificat verde, magazine închise la ora 21. Evenimente private interzise 30 de zile
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat, vineri, noile restricții pentru limitarea răspândirii infectărilor cu noul coronavirus, discutate în urma numărului tot mai mare de cazuri care se înregistrează în ultima perioadă. Printre măsurile adoptate se numără obligativitatea purtării măștii în toate spațiile, interdicția circulației pe timp de noapte, cu excepția vaccinaților sau a… Continue reading Restricții aprobate de CNSU: Carantină de noapte, certificat verde, magazine închise la ora 21. Evenimente private interzise 30 de zile
Percheziții la Târgu Frumos. Doi bărbați ar fi falsificat mai multe buletine de analize COVID 19
La data de 21 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 4 Poliţie Iaşi au efectuat două percheziţii domiciliare, în oraşul Târgu Frumos, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi zădărnicirea combaterii bolilor. Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat… Continue reading Percheziții la Târgu Frumos. Doi bărbați ar fi falsificat mai multe buletine de analize COVID 19
Noi angajări la Primăria Pașcani. Inspector la Investiții și doi consilieri juridici
Noi angajari la Primaria Pascani. Administratia locala cauta inspector pentru Serviciul Tehnic si Investitii si doi consilieri juridici pentru Compartimentul Juridic si Contencios. Anunturile au fost publicate vineri, 22 octombrie pe site-ul autoritatii locale. Dosarele de inscriere se pot depune la sediul Primariei, in perioada 22 octombrie – 10 noiembrie. Pentru ocuparea primei functii… Continue reading Noi angajări la Primăria Pașcani. Inspector la Investiții și doi consilieri juridici