Ocrotitor al copiilor săraci, Sfântul Nicolae este prăznuit la 6 decembrie

Sfântul Nicolae sau “Făcătorul de minuni”, sărbătorit de creştini pe 6 decembrie, a trăit la sfârşitul secolului al III-lea – începutul secolului al IV-lea. S-a născut într-o familie bogată, în localitatea Patara, în provincia Lichia, din partea asiatică a Turciei de astăzi. Încă din copilărie a dovedit credinţă excepţională, iar în timpul tinereţii s-a remarcat prin purtare aleasă, post, discernământ şi viaţă duhovnicească… Continue reading Ocrotitor al copiilor săraci, Sfântul Nicolae este prăznuit la 6 decembrie

Testarea elevilor începe, luni, cu o serie de nelămuriri. Cine garantează că un părinte trimite rezultatul corect al testului?

Copiii din întreaga țară ar trebui să se testeze, luni dimineață, înainte de începerea orelor. Numai că folosirea testelor pentru salivă la școală are încă multe necunoscute, atât pentru părinți, cât și pentru elevi. Asta, în cazul celor care au fost de acord să le folosească, pentru că măsura nu este obligatorie. Testele pentru salivă au fost… Continue reading Testarea elevilor începe, luni, cu o serie de nelămuriri. Cine garantează că un părinte trimite rezultatul corect al testului?

Una dintre cele mai mari bănci din România renunţă complet la tranzacţiile cu numerar. Cum pot fi scoşi banii din cont

Raiffeisen şi-a anunţat recent clienţii printr-o notificare electronică asupra schimbării strategiei sale, inclusiv a faptului că renunţă complet la tranzacţiile cu numerar. Raifeisen Bank şi-a anunţat clienţii că de la 1 februarie 2022 va sista toate operaţiunile cu numerar, iar casieriile vor fi total desfiinţate. Raiffeisen Bank anunţă modificări pe întreg palierul de clienţi: persoane… Continue reading Una dintre cele mai mari bănci din România renunţă complet la tranzacţiile cu numerar. Cum pot fi scoşi banii din cont

România introduce formularul de localizare a pasagerului. Toți cei care intră în țară trebuie să îl completeze

Șeful DSU, Rael Arafat, a anunțat, duminică, după ședința de Guvern, că România va introduce, începând din 20 decembrie, formularul de localizare a pasagerului (PLF), implementat deja în multe alte ţări. Raed Arafat a anunțat că se va introduce un „passager locator form”, care este implementat în multe ţări, în aeroporturi, şi pe care pasagerul… Continue reading România introduce formularul de localizare a pasagerului. Toți cei care intră în țară trebuie să îl completeze

Măsurile luate pentru a limita răspândirea Omicron: Test PCR pentru cei care vin din afara UE. Carantină pentru nevaccinați

Autoritățile anunță o serie de măsuri pentru a limita răspândirea variantei Omicron în România, după ce au fost confirmate primele două cazuri. Măsurile ar putea intra în vigoare chiar de luni. Românii și cetățenii europeni care vin din țări din afara UE trebuie să aibă un test negativ PCR pentru COVID-19, făcut cu 48 de… Continue reading Măsurile luate pentru a limita răspândirea Omicron: Test PCR pentru cei care vin din afara UE. Carantină pentru nevaccinați

Moș Nicolae vine în această seară. Curiozități despre Sfântul așteptat de copii: cum a apărut legenda și ce obiceiuri sunt

Moș Nicolae este așteptat să vină cu daruri peste câteva ore, în noaptea de duminică spre luni, 6 decembrie. Copiii din toată țara își lustruiesc în această seară ghetuțele pe care le vor pune fie la ușă, fie la fereastră, în speranța că Sfântul va fi mulțumit de cât de cuminți au fost și le… Continue reading Moș Nicolae vine în această seară. Curiozități despre Sfântul așteptat de copii: cum a apărut legenda și ce obiceiuri sunt

Pipote și ficăței retrase din supermarketuri, din cauza contaminării cu Salmonella

Conform comunicatelor postate de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Profi şi Penny au iniţiat retragerea de la comercializare a unor cantităţi de pipote şi ficăţei de pui din cauza contaminării cu Salmonella enteritidis. Din reţeaua Profi s-a iniţiat retragerea produsului ,,Pipote de pui. Produs congelat. 500g.”, origine Polonia, Lot: 301021, data de… Continue reading Pipote și ficăței retrase din supermarketuri, din cauza contaminării cu Salmonella

Ce salariu are un casier la benzinăriile Socar cu tot cu bonusuri și sporuri

SOCAR este o companie națională de petrol și gaze naturale deținută de Republica Azerbaidjan. Deține rețele de stații de alimentare cu carburanți sub marca SOCAR și în alte țări, precum: Turcia, Georgia, Ucraina, Elveția și România. Iată ce salariu are un casier la benzinăriile Socar cu tot cu bonusuri și sporuri. Benzinăriile Socar – salariul… Continue reading Ce salariu are un casier la benzinăriile Socar cu tot cu bonusuri și sporuri

Cele mai bune filme bazate pe fapte reale. „Exorcistul” se află printre ele

Cele mai bune filme bazate pe fapte reale (oricât de surprinzător ni s-ar părea) „Donnie Brasco” (1997) spune povestea lui Joseph Pistone (interpretat de Johnny Depp), un agent FBI infiltrat sub acorperire într-una dintre cele mai mari familii mafiote din New York. „Donnie Brasco” se atașează, inevitabil, de Lefty (Al Pacino), astfel că devine din… Continue reading Cele mai bune filme bazate pe fapte reale. „Exorcistul” se află printre ele

Fenomen astronomic rar, astăzi: Eclipsă totală de soare, cu un traseu neobișnuit

Sâmbătă are loc o eclipsă totală de Soare vizibilă din sudul Australiei, sudul Africii, sudul Americii de Sud, Pacific, Atlantic, Oceanul Indian şi Antarctica. Eclipsele de Soare se observă numai din anumite locuri de pe glob, iar faza maximă, de totalitate, se observă doar pe o fâşie lată de 200 km, de aici decurgând şi… Continue reading Fenomen astronomic rar, astăzi: Eclipsă totală de soare, cu un traseu neobișnuit