Comisia zonală pentru monumente istorice a avizat favorabil proiectul de construire a unei autostrăzi pe ruta Pașcani – Suceava, conform unei decizii din luna decembrie, dar care a fost publicată abia astăzi. Pe raza județului Iași, autostrada va tranzita extravilanul municipiului Pașcani și al comunelor Valea Seacă, Tătăruși și Lespezi. De remarcat că solicitarea trimisă de Compania Națională de Administrare a… Continue reading Autostrada Pașcani – Suceava a obținut primul aviz necesar la Iași: ce comune va tranzita drumul?
Author: Admin
Întâlnire la Direcția Agricolă cu reprezentanții asociațiilor legumicole din Iași. Iată ce culturi vor fi eligibile la finanțare în programele derulate în anul 2022!
Reprezentanții asociațiilor legumicole din Iași s-au întâlnit cu specialiștii Direcției Agricole pentru a discuta despre programele deschise în anul 2022 pentru acest sector. În acest an vor fi derulate aceleași programe de finanțare ca în 2021, iar sumele acordate vor fi stabilite după se vor finaliza dezbaterile publice privind proiectele O întâlnire între reprezentanții asociațiilor… Continue reading Întâlnire la Direcția Agricolă cu reprezentanții asociațiilor legumicole din Iași. Iată ce culturi vor fi eligibile la finanțare în programele derulate în anul 2022!
Șofer băut, urmărit de polițiștii pășcăneni prin Hălăucești
C.P. La data de 5 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Paşcani au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism, al cărui conducător nu a oprit la semnalele poliţiştilor, fapt pentru care s-a procedat la urmărirea autoturismului, pe raza comunei Hălăuceşti. Şoferul a fost identificat în persoana unui tânăr de… Continue reading Șofer băut, urmărit de polițiștii pășcăneni prin Hălăucești
De la începutul anului, fiecare zi a adus temperaturi record pentru această perioadă. Meteorologii anunță însă că de vineri vine iarna
Nici vorbă de gerul Bobotezei de altădată, chiar dacă temperaturile au scăzut în jumătatea nordică, în sud se vor înregistra din nou valori de primăvară. Vremea se înscrie în tendințele de temperaturi neobișnuite pentru această perioadă. Meteorologii spun că de la începutul anului, în fiecare zi s-au înregistrat temperaturi record pentru această perioadă. Joi, vremea… Continue reading De la începutul anului, fiecare zi a adus temperaturi record pentru această perioadă. Meteorologii anunță însă că de vineri vine iarna
ANAF începe controalele la cei care fac bani din online. Toți trebuie să plătească taxe la stat
Creatorii de conținut au intrat în vizorul Fiscului. De la vloggeri, bloggeri și până la youtuberi, toți cei care își câștigă existența din online trebuie să plătească taxe la stat. Controalele au început de anul trecut, iar inspectorii ANAF au descoperit că unii nu și-au declarat venituri de milioane de lei. Controlați sunt artiștii muzicali,… Continue reading ANAF începe controalele la cei care fac bani din online. Toți trebuie să plătească taxe la stat
Medicamente noi pe lista celor compensate și gratuite, pentru tratarea pacienților cu afecțiuni grave. Când intră în vigoare
Ministerul Sănătății introduce medicamente noi pe lista celor compensate și gratuite, pentru tratarea pacienților cu afecțiuni grave. Actualizarea listei de medicamente compensate și gratuite intră în vigoare de la 1 februarie 2022 și 1 martie 2022, după caz. La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat miercuri, 5 ianuarie 2022, proiectul de Hotărâre prin care… Continue reading Medicamente noi pe lista celor compensate și gratuite, pentru tratarea pacienților cu afecțiuni grave. Când intră în vigoare
Şapte centre de evaluare Covid unde puteţi primi tratament cu anticorpi sau antivirale
Încă două centre de evaluare COVID 19 vor fi înfiinţate în zilele următoare la Iaşi, numărul total al acestora ajungând la şapte. Este vorba despre un centru de evaluare la Târgu Frumos şi unul la Hârlău. Până acum, Iaşul a fost unul dintre puţinele judeţe din ţară în care au funcţionat astfel de centre. În… Continue reading Şapte centre de evaluare Covid unde puteţi primi tratament cu anticorpi sau antivirale
Dosarul electronic de sănătate e din nou funcţional. Pacienţii pot şterge anumite date personale
Dosarul electronic de sănătate al pacientului este din nou funcţional, după trei ani în care a fost blocat. Aici sunt trecute toate informaţiile relevante despre starea de sănătate a pacientului. Însă aceştia pot alege să şteargă sau să facă anonime anumite date. Dosarul electronic de sănătate conţine informaţii foarte importante despre starea de sănătate a… Continue reading Dosarul electronic de sănătate e din nou funcţional. Pacienţii pot şterge anumite date personale
Astazi crestinii ortodocsi sarbatoresc Botezul Domnului
Pe 6 ianuarie praznuim Botezul Domnului, cunoscut in popor sub denumirea de Boboteaza. Botezul Mantuitorului in Iordan, poarta si denumirea de “Epifanie” sau “Teofanie”, termeni care provin din limba greaca si inseamna “aratare”, “descoperire”. De ce aratare sau descoperire? Pentru ca in momentul in care Hristos a fost botezat, cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu… Continue reading Astazi crestinii ortodocsi sarbatoresc Botezul Domnului
Rocadă la Prefectură: Cojocaru depune azi jurământul în locul lui Grigoraş
Marian Grigoraş şi-a făcut ieri bilanţul celor doi ani la conducerea Casei Pătrate. El rămâne subprefect, alături de colega sa susţinută de asemenea de PNL. Ce situaţie găseşte Bogdan Cojocaru la Prefectură? Bogdan Cojocaru este, de ieri, noul prefect al judeţului. Guvernul a emis ieri primele hotărâri de eliberare din funcţie, respectiv de numiri a… Continue reading Rocadă la Prefectură: Cojocaru depune azi jurământul în locul lui Grigoraş