Oboseală, insomnii, tuse, chiar anxietate sau depresie. Sunt sechelele pe care le poate lăsa coronavirusul în organism. Boala nu e doar de scurtă durată. Urmările pot să se întindă chiar şi pe luni întregi, mai ales că afectează mai multe organe, nu doar plămânii. Conform specialiştilor, există peste 200 de simptome pe care pacienţii le pot avea post-covid pe termen lung.
Andrei Ştefănescu a avut boala în 2020, în vară. La mai bine de un an distanţă, încă îi simte efectele.
Andrei Ştefănescu: În primul rând, oboseala, care nu mai terce. Obosesc mult mai repede decât o făceam înainte. Uit mai repede. Am văzut că pe lista de simptome post-covid e şi că uiţi mult mai repede. Într-adevăr. La fel, şi vederea mi s-a stricat puţin.
Nu e singurul în situaţia asta. Cel puţin jumătate dintre cei care au trecut prin boală au rămas măcar cu o stare de oboseală cronică. Alţii încă au dificultăţi în respiraţie, dureri musculare, articulare sau toracice. Aşa că au nevoie de ajutor chiar şi după externare. Asta a făcut şi Toni Grecu, care a fost bolnav la începutul anului.
Toni Grecu: După ieşirea din spital, am început o perioadă de recuperare. După 10 săptămâni, mi-am recuperat într-o proporție mare capacitatea pulmonară. Am auzit oameni, prieteni, care au trecut şi ei prin boală, forme moderate sau mai rele, care au rămas cu o stare de osteneală permanentă. Funcţionează jumătate de zi şi în a doua parte a zilei nu mai dau randament. Trebuie să doarmă.
Studiile făcute până acum arată că mai predispuse la efecte pe termen lung ar fi femeile, cei care au astm sau alte afecţiuni.
Pacient: Mi se pare că simt mai puternic mirosurile de atunci. Nu am stat, poate oboseala, dar nu ştiu dacă e de la vaccin sau de la boală.
* BITTV.INFO *