Scene desprinse parcă din filme, la Iași. Două surori, de 17 și 19 ani, au fost duse într-o pădure din județ pentru a fi violate. Au avut mult noroc și au scăpat din mâinile agresorului. Polițiștii le-au găsit noaptea, printre copaci.
Un tânăr de 28 de ani se află după gratii și a ajuns deja în fața judecătorilor, într-un proces deschis în urma unui dosar penal, în care este acuzat de tentativă de viol. Individul pe nume Marius Petru Bogdan a intrat în rândul infractorilor, în noaptea de 18 spre 19 decembrie 2024. Tânărul este de loc din comuna ieșeană Cotnari și avea o relație de amiciție cu o fată de 19 ani din comuna ieșeană Țibana. În seara de 18 decembrie i-a propus fetei să meargă la o plimbare, dar să o ia și pe sora ei, o minoră în vârstă de 17 ani. Marius Petru Bogdan s-a deplasat cu un autoturism, împreună cu doi prieteni de-ai săi, la Țibana pentru a le lua pe fete.
Cum au scăpat cele două surori fără să fie violate?
Odată ajunși la Țibana, le-au luat pe cele două surori în mașină și au plecat în plimbare. După miezul nopții, toți au ajuns într-o pădure de pe raza comunei ieșene Scobinți. Acolo, Marius Petru Bogdan i-a propus tinerei de 19 ani să întrețină relații sexuale, însă aceasta a refuzat. Individul nu a acceptat refuzul și a început să o pipăie, ca în final să o dea jos din autoturism și să încerce să o violeze. În ajutorul fetei a sărit sora acesteia. Minora l-a lovit pe individ, iar mai apoi a alergat în pădure, din urmă venind sora mai mare. Cei doi indivizi care îl însoțeau pe Bogdan l-au băgat în mașină și au plecat, surorile rămânând în pădure.
Articolul Două surori din Iași, de 19 și 17 ani, au fost duse într-o pădure pentru a fi violate. Fetele au scăpat după ce l-au atacat pe agresor apare prima dată în BIT24.RO.
* BITTV.INFO *