Referent din Primăria Sirețel pus la plata a mii de euro: a anulat din greșeală datorii ale unor chiriași. Instanța l-a iertat

Comuna Sirețel caută vinovatul pentru 5.000 de euro pierduți din bugetul localității. Lipsa a fost constatată de Curtea de Conturi, iar țap ispășitor a fost găsit un referent din cadrul compartimentului Contabilitate. Reprezentanții comunei nu au reușit să-i convingă însă și pe judecători că așa stau lucrurile.

Referentul a fost chemat în judecată de primăria la care lucra, instituția cerând Tribunalului să-l oblige la plata a 27.260 lei. Ovidiu C. a fost acuzat că ștersese fără temei legal penalitățile de întârziere aferente unui număr de trei contracte de închiriere încheiate între primăria Sirețel și trei cetățeni. Referentul ar fi confundat creanțele fiscale cu cele bugetare în general și ștersese penalitățile în baza solicitărilor chiriașilor, fără să fi fost emise dispoziții în acest sens de către primar.

De cealaltă parte, referentul a ridicat în primul rând o problemă de procedură, afirmând că primăria nu avea dreptul de a formula o acțiune în răspundere în instanță. Ar fi trebuit emisă o decizie de impunere, pe care el ar fi putut-o contesta. Pe fondul acuzațiilor, el a afirmat că nu avea atribuții de radiere a datoriilor fiscale, nu făcuse operațiunile respective și de altfel nici nu ar fi putut să le facă. Programul de contabilitate al primăriei era gestionat de un operator privat, cu care primăria încheiase un contract de prestări servicii. Ca referent, Ovidiu C. doar înregistrase cererile de anulare a penalităților și scosese din calculator datoriile fiecăruia pentru a se putea verifica îndeplinirea condițiilor legale. Cererile celor trei chiriași fuseseră aprobate chiar de primarul comunei, cu mâna proprie.

A fost demarat un al doilea proces

Magistrații Tribunalului nu au analizat fondul conflictului dintre primăria Sirețel și propriul angajat. Referentul avea dreptate atunci când invocase aplicarea unei proceduri greșite. Ca funcționar public, ar fi trebuit să i se impute suma reclamată printr-o dispoziție emisă de primar. „Legea prevede în acest caz o procedură specifică de antrenare a răspunderii civile patrimoniale, prin emiterea de către autoritatea sau instituţia publică a unui ordin sau dispoziţii de imputare şi nu prin adresarea în mod direct instanţei de contencios administrativ”, au subliniat judecătorii.

Aceștia au dispus respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată formulată de primăria Sirețel. Hotărârea a fost contestată de primărie în fața Curții de Apel. Această instanță a luat ieri în analiză recursul, respingându-l ca nefondat încă de la primul termen. Disputa este însă departe de a se fi terminat. Primăria Sirețel a emis între timp și o decizie de impunere pe numele referentului, aceasta făcând obiectul unui al doilea proces, aflat pe rolul Tribunalului. Primul termen de judecată în această cauză se va desfășura la sfârșitul lunii în curs.

Sursa Ziarul de Iasi

Articolul Referent din Primăria Sirețel pus la plata a mii de euro: a anulat din greșeală datorii ale unor chiriași. Instanța l-a iertat apare prima dată în BIT24.RO.



* BITTV.INFO *

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *