În perioada 27 noiembrie – 1 Decembrie, polițiștii ieșeni, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, vor acţiona pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru siguranța și fluența traficului rutier.
De asemenea, polițiștii vor acționa, împreună cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, pentru verificarea respectării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
La nivelul județului Iași, în medie, zilnic, peste 180 de poliţişti se vor afla în teren şi vor acționa în sistem integrat cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.
În fiecare zi, polițiști rutieri vor acţiona pe principalele drumuri naționale și autostrăzi, pentru prevenirea accidentelor și fluidizarea traficului rutier, folosind aparate radar, inclusiv dispozitive TrueCam.
Structurile de poliţie transporturi vor asigura măsurile de ordine publică, în trenurile de călători, în staţii şi triaje de cale ferată și în aeroport.
Pentru a vă petrece timpul liber în siguranță, vă recomandăm să aveți grijă de bunurile personale, să fiți prudenți în relațiile cu persoane cunoscute întâmplător și să fiți atenți la copiii care vă însoțesc.
De asemenea, pentru sănătatea și siguranța dumneavoastră, vă rugăm să respectați toate normele de protecție sanitară și să evitați deplasările în locurile publice care nu sunt necesare.
Este o perioadă în care, cu toții, forțe de ordine și cetățeni, trebuie, mai mult ca niciodată, să formăm o singură echipă, în lupta împotriva acestui virus.
Recomandări pentru conducătorii auto:
Circulaţi cu viteză adaptată condiţiilor din trafic, în special când se merge în coloană şi nu uitaţi de politeţea rutieră. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, în mers, măriţi distanţa dintre vehicule.
Conduceţi prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, asiguraţi-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre şi evitaţi depăşirile care, în condiţii de vizibilitate redusă, se dovedesc extrem de periculoase.
Respectaţi regimului legal de viteză! Poliţiştii rutieri reamintesc că viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile de drum sau trafic reprezintă unul dintre principalii factori generatori ai accidentelor rutiere în România.
În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi la cel mai apropiat poliţist ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă!
IPJ IASI
* BITTV.INFO *