Cu puțin înainte ca judecătorii Curții Constituționale să anuleze întreg scrutinul prezidențial, Biroul Electoral Central a reușit să ia o decizie privind redistribuirea mandatelor de senatori și deputați pentru care nu s-au adunat suficiente voturi în circumscripții.
Potrivit legii, repartizarea mandatelor are loc în trei etape. Prima este cea mai simplă: intră direct în Parlament senatorii și deputații care au adunat un număr de voturi cel puțin egal cu coeficientul electoral al circumscripției în care partidele lor i-a pus pe liste. Este vorba de partidele care au trecut de pragul de 5 la sută la nivel național. Raportul dintre numărul total al voturilor adunate de aceste formațiuni într-un județ și numărul de mandate de deputați, respectiv de senatori stabilește acest coeficient.
Primii calificați și cei veniți ulterior
La Iași, prima etapă i-a dat câștigători pe Dan Cașcaval (PSD) și pe Claudiu Târziu (AUR) la Senat, celelalte trei mandate primind girul BEC la etapa a doua. Aceștia sunt: Lucian Rusu (PNL), Marius Bodea (USR) și Dumitru Manea (SOS România, originar din Craiova).
A doua etapă presupune însumarea la nivel național a voturilor din circumscripții care nu fac cât coeficientul electoral și, în urma unui algoritm complicat, sunt repartizate mandatele rămase de atribuit în fiecare județ.
Pentru Camera Deputaților, la Iași, etapa I a consfințit 10 dintre cele 12 mandate: Alexandru Rafila, Bogdan Cojocaru și Maricel Popa (PSD), Ciprian Paraschiv și Silviu Gurlui (AUR), Alexandru Muraru și Sorin Afloarei (PNL), Ștefan Tanasă și Monica Berescu (USR) și Simona Macovei Ilie (SOS România).
* BITTV.INFO *