AEP: În premieră, vom avea posibilitatea ca în timp real să vedem rezultatul alegerilor

Preşedintele AEP, Toni Greblă, a anunţat, marţi, că, în premieră, în colaborare cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi cu Institutul Naţional de Statistică, a fost realizat un program prin care va exista posibilitatea ca rezultatele la alegerile prezidenţiale să fie urmărite în timp real, scrie Agerpres.

„Dacă vorbim de rezultatul alegerilor, aş vrea să spun că, împreună cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, cu sprijinul Institutului Naţional de Statistică, sunt realizate două softuri, două programe prin care, pe de o parte, în timp real va fi cunoscută prezenţa la vot per total pe ţară, pe judeţe, pe localităţi, pe secţii de votare, astfel încât fiecare cetăţean al României poate să ştie la orice moment câţi au votat în toate secţiile de votare, câţi au votat pe ţară, câţi au votat în oraşul lor, în localitatea lor în judeţul lor”, a afirmat Toni Greblă, la o conferinţă de presă organizată împreună cu directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Ionel Bălan, şi preşedintele Institutului Naţional de Statistică, Tudorel Andrei.

Vom vedea în timp real rezultatul alegerilor

El a adăugat că, în premieră, anul acesta va exista posibilitatea de a vedea în timp real şi rezultatul alegerilor, în două etape.

„În premieră, printr-o colaborare foarte bună cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi cu Institutul Naţional de Statistică, vom avea posibilitatea anul acesta ca în timp real să vedem rezultatul alegerilor în două etape: rezultate provizorii parţiale în momentul în care rezultatele de la o secţie de votare, după numărarea voturilor, întocmirea proceselor verbale şi urcarea acestora pe site-ul AEP, vom putea vedea în timp real care a fost rezultatul votului la secţia respectivă, la secţiile care până la un moment dat sunt urcate în sistem, astfel încât în timp real până la ora 21,00 vom avea rezultate parţiale provizorii”, a explicat Toni Greblă.

Continuarea pe Observator 



* BITTV.INFO *

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *