LINIE GRATUITĂ PENTRU CONSILIEREA FEMEILOR ÎN CRIZĂ DE SARCINĂ

Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune, desfășoară în luna noiembrie campania de promovare a liniei telefonice gratuite TELVERDE 0800 800 116 pentru consilierea femeilor în criză de sarcină.

 

Voci pro-viață au ales să își spună povestea și să mărturisească din activitatea lor, pentru a ajunge la inimile mai multor mame, tinere, femei în criză de sarcină, dar și a apropiaților, membrilor familiei lor, cu mesajul că nu sunt singure în lupta pentru copilul nenăscut. Campaniei de promovare TELVERDE 0800 800 116 s-au alăturat oameni din diferite domenii, mesageri ai vieții cu activitate misionară, printre care mame, tați, preoți slujitori, un psiholog și un medic de familie.

 

Linia telefonică gratuită, confidențială TELVERDE 0800 800 116 cuprinde o serie de forme de susținere pentru femeile în criză de sarcină, printre care asigurarea serviciilor medicale, ajutor material, consiliere psihologică, spirituală, dar și sprijin emoțional.

 

Pr. Dragoș Bălinișteanu, tată a 7 copii, dintre care unul a plecat la Ceruri la doar patru ore de la naștere, a vorbit despre rolul tatălui, ca protector al familiei și ca cel care poate să ofere bărbăția duhovnicească, într-un moment de criză și situație dificilă, atunci când lumea se poate prăbuși pentru femeie.

 

TELVERDE 0800 800 116 este parte din Programul „PRAESIDIO pentru femeile însărcinate aflate în dificultate”, ce vizează și alte forme de sprijin, cum ar fi consiliere și terapie, cazare temporară în apartamentele din Iași, Botoșani și Piatra Neamț, Cabinet de consiliere pentru mame la Maternitatea „Elena Doamna” din Iași, consiliere post-avort, Grupul de suport pentru mamele de îngeri „Dincolo de nori este iubire”.

 



* BITTV.INFO *

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *