Performanță istorică pentru o elevă de la Colegiul Național Mihail Sadoveanu din municipiul Pașcani. Ionela Popa, din clasa a XII-a C, îndrumată de profesoara, Anișoara Sprânceană, a luat premiul I la Olimpiada Internațională de limbă rusă.
„Performanță istorică: Ionela POPA – Premiul I la Olimpiada Internațională de Limbă Rusă „V. G. Kostomarov”.
Ionela POPA, elevă în clasa a XII-a C, câștigătoare a două premii la Olimpiada Națională de Limbă Rusă Modernă (Premiul I în 2023 și Premiul al III-lea în 2024), este singura reprezentantă a țării noastre care s-a calificat la etapa finală a celei de-a XX-a ediții a Olimpiadei Internaționale de Limbă Rusă „V. G. Kostomarov”, care s-a desfășurat la Institutul de Stat de Limbă Rusă „A. S. Pușkin” din Moscova, în perioada 29 octombrie- 4 noiembrie 2024.
Deși competiția internațională a reunit 2500 de participanți din 65 de țări, eleva noastră, grație unei îndelungate și solide pregătiri realizate sub îndrumarea doamnei prof. dr. Anișoara Sprinceană, a depășit cu succes primele etape ale concursului și s-a remarcat prin nivelul excelent de cunoaștere a limbii ruse, printr-o impresionantă cultură, precum și prin strategii inedite și elevate de construcție a discursului, atrăgând astfel aprecierea și admirația membrilor juriului.
În consecință, la etapa finală a olimpiadei, reprezentanta țării noastre a obținut cea mai înaltă performanță- Premiul I, iar școala noastră- distincție specială pentru excepționala pregătire a elevei.
De asemenea, pentru rezultatul obținut, Institutul de Stat de Limbă Rusă „A. S. Pușkin” din Moscova îi oferă Ionelei o perioadă de o lună de studii gratuite la prestigioasa universitate.
Coord. prof. dr. Anișoara SPRINCEANĂ” transmit reprezentanții școlii într-o postare pe Facebook.
* BITTV.INFO *