Anul III de Acreditare Erasmus încheiat prin diseminări la Liceul Teoretic “Miron Costin” Pașcani

C.P. La încheierea anului III de Acreditare Erasmus, nr. 2023-1-RO01-KA121-SCH-000116934 profesorii și elevii de la Liceul Teoretic ”Miron Costin” Pașcani, participanți în mobilități organizate în anul școlar 2023-2024 și-au prezentat produsele cursurilor și mobilităților de job-shadowing în cadrul unor lecții demonstrative, a celei de-a III-a ediție a Simpozionului, Profesori mai buni, prin  Acreditare Erasmus  și a unui atelier de lucru, organizat în cadrul Școlii altfel, 21-25 octombrie 2024.

În primele două săptămâni din luna octombrie profesorii participanți la mobilități au susținut lecții demonstrative, beneficiarii fiind elevii claselor și colegii profesori invitați.

Profesorii beneficiari ai mobilității cu tema Explore the world of Artificial intelligence&ChatGPT for teachers au integrat la  orele de limba română, consiliere și orientare și  limba engleză inteligența artificială în structurarea, transmiterea și  fixarea conținuturilor propuse.  Cu ajutorul instrumentelor oferite de AI, utilizând ca suport telefoanele, elevii au participat la o oră de limba română cu titlul Platanos:despre idealuri, emancipare și statornicie (Valori morale și culturale), unde clasicul și modernul s-au îmbinat armonios, la o oră de consiliere și orientare  în care au încercat să creeze singuri fakenews uri, să realizeze imagini false, folosind Canva, ChatGPT, Copilot, Prodia și, în final, la o oră de limba engleză unde ChatGPT a fost utilizat pentru realizarea traducerii, elevii conștientizând astfel și care sunt limitele acestor aplicații.

A urmat ediția a III-a a Simpozionului, Profesori mai buni, prin  Acreditare Erasmus, în care au fost prezentate mobilitățile de la IES Simon Perez, din La Palma de Gran Canaria, de la Zlin, din Cehia și cele de job shadowing din Newark School, Malta, sub forma unor prezentări Power Point, dar și a unor activități practice, folosind Gemini, Canva, Curipod.

Diseminările s-au încheiat cu un atelier  practic de dezvoltare a abilităților de utilizare AI, intitulat Diferiți, dar totuși la fel, care a avut loc miercuri în cadrul Școlii altfel.

Elevii școlii din clasele VIIA, VIIC, XA, XIA, XI B și XIE au realizat și prezentat proiecte în care au dorit să surprindă în special asemănările dintre diferite state, atât din Europa, cât și din alte țări ale lumii. Ei au avut în vedere domenii diverse în care pot fi identificate similitudini între statele luate în discuție: arhitectură, gastronomie, educație, vestimentație, tradiții și obiceiuri și chiar atitudini în fața provocărilor vieții cotidiene.

Activitatea s-a dovedit un prilej de socializare, muncă în echipă, integrare și reflecție asupra posibilităților de a identifica punți de legătură între diverse naționalități, trecând peste barierele etnice, sociale sau intelectuale.



* BITTV.INFO *

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *