Pensionarii care au primit sume necuvenite din cauza erorilor de recalculare pot păstra banii

Pensionarii care au primit sume necuvenite din cauza greșelilor de recalculare nu vor mai fi obligați să îi returneze, propunerea inițiată de ministrul Muncii fiind deja aprobată de Senat.

„Prin derogare de la prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, cu modificările ulterioare, debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina pensionarilor aflați în evidența sistemului public de pensii la data intrării în vigoare a prezentei legi, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizație socială pentru pensionari și indemnizație pentru însoțitor, nu se recuperează”, se arată în propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii.

Scutirea de la plată a debitelor rezultate în urma greșelilor aferente recalulării pensiilor se aplică indiferent de categoria de pensie de care beneficiază sau a beneficiat pensionarul, la momentul existenței debitelor.

Debitele care au drept cauză culpa debitorului, cum ar fi folosirea de către acesta a unor documente eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realității, care au avut drept urmare stabilirea eronată a pensiei, nerespectarea obligațiișor care revin, potrivit legii, pensionarilor, inclusiv cele referitoare la cumulul pensiei cu venituri salariale, asimilate salariilor sau, după caz, cu venituri din activități independente, nu fac obiectul scutirii de la plată, potrivit prevedetilor prezentei legi”, se arată la art. 2 al propunerii legislative.

Continuarea pe Adevarul



* BITTV.INFO *

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *