Taxe mai mari pentru bogați și beneficii pentru cei cu venituri reduse si medii. O dezbatere care a acaparat spațiul public și care a antrenat două tabere de opinii și la Pașcani. In timp ce cei mai mulți sunt de părere că impozitarea bogației ar fi o solutie pentru a gasi o sursa suplimentara de finantare pentru major area pensiilor si salariilor incepand de la 1 ianuarie 2022, sunt si cateva voci care iau in considerare rationamentul unei astfel de decizii în cazul celor care au reușit să se îmbogăteasca pe baza meritului personal.
Ideea că cei care dețin vile impresionante cu piscină, mașini de lux și iahturi sa fie ținta unor taxe mai mari a fost adusa in discutie publica de către PSD, care condiționează participarea la guvernare de introducerea unor noi măsuri, printre care se numără și aceasta.
Taxarea bogatilor a fost propusă de social-democrati si pe fondul unui viitor val al scumpirilor, care nu ar pune si mai multa presiune pe cei cu venituri reduse, in timp ce pentru cei bogati scumpirea facturilor la gaz, electricitate si chiar alimente ar ramane o cheltuiala insesizabila,
Concret, in Romania Salariul minim brut pe economie este de 2.300 de lei, însă net, acesta ajunge la 1.386 de lei. Din această sumă, românii trebuie să plătească facturile, să acopere cheltuielile pentru transport, cele pentru alimentație și, acolo unde este cazul, cheltuielile legate de copii. Iar la aceste cheltuieli se adauga plata facturilor, carburantului si a alimentelor.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a explicat joi, 11 noiembrie, într-un editorial pe digi24.ro principiile care stau la baza „taxei pe bogăție” susținută de social-democrați.
„Realitatea imposibil de negat este că pandemia a adâncit inegalitatea socială. În primul an al crizei, oamenii cu venituri reduse au fost în primejdie să-şi piardă locul de muncă şi salariul. În cel de-al doilea an, ei văd cum – cu veniturile practic înghețate – sunt obligați să reziste în fața unui uragan devastator al scumpirilor. Cei bogaţi, în schimb, au trebuit să se restrângă mult mai puţin. Majoritatea și-au recuperat în 2021 pierderile din anul precedent – iar dacă încă nu s-a întâmplat asta, cu siguranță nu s-au gândit să renunțe la a-și încălzi apa piscinei de teama facturii la energie”, a scris Marcel Ciolacu.
De cealalta parte, Florin Citu din partea PNL a declarat ca nu ar trebuie impozitată averea acumulată prin muncă cinstită.
Problema adresata de social-democrati pune in discutie si modul in care se situeaza Romania in raport cu alte tari, in contextul in care in taxarea marilor averi este o practică care este deja cunoscută la nivelul Europei.
* BITTV.INFO *