Spectacol de zile mare pe esplanada municipiului Pașcani, duminica, 15 septembrie. Pășcănenii și nu numai au urmărit cea de-a treia ediție a evenimentului „Armonii de toamnă”.
Au fost peste șase ore de cântec și dans tradițional, pus în scenă de sute de copii din zona Pașcaniului și a comunelor din împrejurimi, dar și de artiști naționali. Primul discurs oficial a fost al primarului din Tătăruși, Costel Iosub, cel care a venit să îi felicite pe membrii Ansamblului Bucovina Mică și pe soliștii care sunt din comuna, Cristinel Iordăchioaia și Mădălina Avădănei.
Apoi, pe scenă au urcat reprezentanții administrației locale, ai Direcției pentru Agricultură Județeană Iași și ai comunelor participante. Primarul Pașcaniului, Marius Pintilie, nu a participat la eveniment.
Deși pe afișul evenimentului au fost trecute doar câteva ansambluri, pe scenă au evoluat numeroase grupuri folclorice, cu tineri talentați de toate vârstele, din Pașcani și comunele din împrejurimi.
Pe timpul spectacolului au cântat și artiști de renume, precum Grigore Gherman, Laura Olteanu sau Gheorghita Rotaru.
BIT TV a transmis LIVE întregul spectacol pe canalul de Youtube și paginile de Facebook.
* BITTV.INFO *