FOTO: O tânără din Iași a născut în ambulanță. Poveste cu suspans și emoții uriașe, dar cu happy-end

În județul Iași, cel puțin un copil se naște lunar fie acasă, fie în ambulanță. Unele mămici, din cauza distanței sau altor motive, nu reușesc să ajungă la timp la spital și sunt nevoite să nască în ambulanță sau la domiciliu. Dr. Marlena Crihan, director medical la SAJ Iași, spune că au existat luni în care s-au înregistrat până la patru nașteri în ambulanță. Una din acestea s-a întâmplat chiar zilele trecute.

Cu 22 de ani de experiență, asistă pentru a doua oară o naștere în ambulanță

Prima naștere din luna septembrie a avut loc săptămâna trecută, când un băiețel a venit pe lume într-o ambulanță, sub supravegherea asistentei medicale Mariana Ștefan. Cu o experiență de 22 de ani în serviciul de ambulanță, asistenta medicală Mariana Ștefan se afla pentru a doua oară în cariera sa în situația de a asista o naștere în ambulanță. De la început a anticipat că situația va evolua astfel, deoarece gravida, aflată la a șaptea naștere, urma să nască într-un timp mai scurt, iar comuna Dagâța, de unde provenea, se află la aproximativ 67 de kilometri de Iași.

 

Gravida era la a șaptea naștere și locuia la 67 km de Iași

 

Distanța era mare, iar la al șaptelea copil travaliul este mult mai scurt decât la o primipară sau secundipară. Lucrurile se petrec mult mai rapid. Din acest motiv, mă gândeam că există posibilitatea să nască în ambulanță, deși speram să nu fie cazul. Cu toții ne dorim ca o gravidă să nască în spital, așa cum este normal, sub supravegherea unui medic. Însă, când acest lucru nu este posibil și situația este excepțională, noi suntem acolo pentru a interveni. Și exact asta s-a întâmplat. Am trecut imediat la consultul de rigoare, fiind conștientă de distanța mare și de faptul că era la a șaptea naștere. În timpul consultației, am simțit capul copilului și m-am bucurat enorm, pentru că acest lucru indica o naștere normală, copilul era în poziție corectă, cu capul înainte și nu pelvian. În astfel de situații, emoțiile sunt mari pentru noi, chiar dacă suntem antrenați pentru astfel de momente. Nașterile sunt mereu încărcate de responsabilitate și vulnerabilitate, dar ne concentrăm să ne facem datoria cât mai bine. Știam că va naște repede, iar în aproximativ 10 minute copilul s-a născut. Totul a decurs bine, fără complicații, fără circulară de cordon, o naștere normală și fără probleme”, ne-a declarat Mariana Ștefan, asistent la SAJ Iași.â

Continuarea pe Ziarul de Iasi



* BITTV.INFO *

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *