Cupa Dacilor de la Târgu Frumos, câștigată de sportivi din Republica Moldova – VIDEO

415 de sportivi de judo de la cluburi din țară, dar și din Italia și Republica Moldova au participat la sfârșitul săptămânii trecute la Cupa Dacilor la Judo, organizată la Târgu Frumos.

Competiția a avut loc sâmbătă, în sala de sport de la Liceul Teoretic Ion Neculce și a început cu imnul național interpretat de trei copii, la vioară.

Au urmat discursurile organizatorilor și a unor invitați. Competiția a fost realizată prin colaborarea antrenorului, Adrian Hamac, sportiv în cadrul ACS Viitorul Târgu Frumos cu unitatea de învățământ unde a avut loc cupa, Primăria orașului Târgu Frumos și Primăriile comunelor Brăiești, Butea și Belcești.

Apoi, a început concursul. Sportivii au dat tot ce au avut mai bun pentru a câștiga.

Clasamentul a fost următorul:

Locul I – Republica Moldova

Locul II – CSM Bacău

Locul III – ACS Viitorul Târgu Frumos

Locul IV – Republica Moldova

Locul V – Drumarul Bistrita Nasaud

Eforturile au fost răsplătite cu premii, diplome și medalii. Concursul este o oportunitate pentru a promova acest sport, recunoscut de UNESCO drept unul dintre cele mai cuprinzătoare sporturi pentru copii și tineri, dar și pentru a-i face cunoscuți pe cei care deja excelează în acest domeniu.

Evenimentul este trecut în calendarul competițional al Federației Române de Judo.

De precizat este faptul că judo este practicat de milioane de oameni din întreaga lume și a devenit în mod oficial sport olimpic în 1964. Practicat mai întâi de războinicii samurai și feudali, Judo înseamnă „calea supleței”. În practică, este un sport fizic intens și o metodă puternică de autoapărare.

 



* BITTV.INFO *

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *