Licitație de 3 milioane de lei pentru centrala de la Spitalul de Urgență Pașcani

În această perioadă se derulează o licitație pentru o centrală nouă la Spitalul Municipal de Urgență din Pașcani. Întreg demersul prevede demolarea corpului existent, construirea unei noi clădiri și echiparea cu o centrală nouă. Valoarea investiției este de peste trei milioane de lei, iar societățile interesate se pot înscrie la licitație până pe data de 16 septembrie, ora 15:00.

În prezent, în clădirea actuală din spatele unității medicale sunt două cazane are o vechime de peste 12 ani și un grad de uzură foarte mare ce asigură agentul termic în sezonul rece pentru Spitalul Municipal de Urgență Pașcani. Lucrările de demolare sunt planificate să înceapă în luna aprilie 2025, în funcție de condițiile meteorologice și de temperatura mediului ambiant, se arată într-un articol din BZI.

Lucrările de construcție a noii centrale termice, finisajele, dotarea, montajul și punerea în funcțiune vor continua până la începutul sezonului rece, 1 octombrie 2025, astfel încât să fie asigurată livrarea agentului termic și a apei calde menajere pentru perioada de iarnă 2025-2026. Proiectul tehnic pe baza căruia vor fi realizate lucrările a fost elaborat în conformitate cu studiul de fezabilitate, studiul geotehnic și certificatul de urbanism emis de Primăria Municipiului Pașcani, mai precizeaza sursa citată.

Finanțarea lucrărilor ar urma să fie asigurată din fonduri proprii ale spitalului și de la bugetul local.

De precizat este faptul că unitatea medicală a făcut proiectul privind achiziționarea unei noi centrale încă din anul 2018, iar la momentul respectiv valoarea investiției era de circa 1,5 milioane de lei.  În prezent, suma a crescut de peste două ori.

 



* BITTV.INFO *

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *