Certificatele de stare civilă online încă nu sunt gata. Pot fi obținute și în format digital, la fel ca cele clasice: dacă mergeți personal la Starea Civilă

Iașul a intrat, de o lună, în rândul municipiilor în care locuitorii pot să solicite și să obțină anumite acte de stare civilă în format digital, nu doar fizic. Este vorba de certificatele de naștere și cele de deces. Practic, înregistrarea acestor evenimente de către ofițerul de stare civilă se va realiza în format digital, anunța Ministerul Afacerilor Interne pe 8 mai într-un comunicat afișat pe pagina proprie de internet.

În aprilie fusese începută punerea în funcțiune a Sistemului Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă (SIIEASC), debutul fiind făcut în toate unitățile administrativ-teritoriale din județul Ilfov. Pe 8 mai sistemul a fost deschis în Iași și în alte municipii reședință de județ prin Direcțiile de Evidență a Persoanelor, apoi și în alte orașe și comune din județ. La sfârșitul lunii mai, numărul acestora depășise 330 în toată țara.

Totuși, sistemul nu funcționează de la distanță (online). Practic, un document dintre cele menționate va putea fi obținut în continuare de la Starea Civilă, ca și până acum, adăugând la cerere o adresă de e-mail.

De ce abia în septembrie vom putea cere online un certificat

Explicația pe care ne-au oferit-o cei de la Direcția Generală de Evidență a Persoanei este că acest sistem este în construcție, urmând să devină complet operațional pe 24 septembrie. Până atunci, vor fi interconectate toate cele 3288 de unități administrativ-teritoriale (cele 6 sectoare ale Capitalei și cele 41 de județe, alături de municipii, orașe și comune).

Rețeaua este pusă la punct de MAI în parteneriat cu Autoritatea pentru Digitalizarea României, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Finanțarea vine în parte de la Uniunea Europeană, din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020. Valoarea proiectului a fost de 184,92 milioane de lei cu TVA, din care 156 de milioane reprezintă finanțarea nerambursabilă, iar 29 de milioane de lei sunt alocați de la bugetul de stat.

Cine mai este în sistem în afară de cetățeni

Sistemului Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă este alcătuit din cinci platforme interoperabile având ca scop furnizarea de servicii digitale circumscrise înregistrării sau, după caz, atestării evenimentelor de viaţă: naştere, căsătorie, divorţ şi deces.

Dintre cele cinci platforme, una este „a cetățeanului” – și chiar așa se și numește, deși este inactivă, „Portal Cetățean” (cetatean.gov.ro) – una a instituțiilor și una în care se regăsește o arhivă electronică. Aici sunt stocate peste 68,5 milioane de acte de stare civilă digitizate, cuprinzând informații din ultimii 100 de ani, mai exact, începând cu luna ianuarie 1921.



* BITTV.INFO *

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *