Radu Curcă a fost reales primarul Hârlăului pentru încă patru ani

Locuitorii orașului Hârlău și a satului Pârcovaci au decis la alegerile de duminică, 9 iunie: Radu Curcă rămâne primarul lor pentru următorii patru ani.

Potrivit datelor provizorii de pe site-ul Autorității Electorale Permanente, cifrele au fost următoarele: Radu Curcă de la PSD a fost votat de 38,31 % dintre alegători, Constantin Cernescu de la PNL de 35,65%, Gheorghe Onofrei de la USR de 18,18%, iar Radu Sîrbu de la PMP de 7,86%.

Astfel, lupta cea mai strânsă a fost între principalii doi candidați iar diferența a fost făcută de un număr de 110 voturi în favoarea actualului edil.

În ceea ce privesc rezultatele pentru Consiliul Local, echipa PNL a fost votată de 33,31%, PSD a obținut un procent de 31,2%, USR 13,93%, PMP 7,84%, Asociația Partida Romilor Pro Europa 7,32%, iar AUR 6,4%. Astfel, în legislativului local vor fi 17 aleși locali în următoarea formulă: 6 PNL, 5 PSD, 3 USR, și câte unul din PMP, PRO EUROPA și AUR.

Potrivit informațiilor oficiale, prezența la vot a fost de 36,64%, adică 4326 de cetățeni din totalul de 11806 alegători înscriși în liste.



* BITTV.INFO *

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *