Vești bune pentru cetățenii din orașul Târgu Frumos! Aceștia ar putea beneficia de mai multe facilități în viitorul apropiat. Este vorba despre o serie de modernizări discutate și suspuse atenției aleșilor locali în cadrul ultimei ședințe de Consiliu Local care a avut loc pe 26 octombrie.
Astfel, pe lista instituțiilor publice care urmează să primească bani de la bugetul local se află și Spitalul de Boli Cronice Sfântul Ioan din Târgu Frumos. În acest caz se au în vedere lucrări de reparație la corpul A din clădirea instituției spitalicești.
O altă schimbare pozitivă va fi și pentru familiile care locuiesc pe strada Livezii din oraș. Persoanele care au locuințe în zonă urmează să dispună de rețea de distribuire a energiei electrice. Astfel, cade în responsabilitatea administrației locale din oraș să asigure cofinanțarea lucrării în raport de 50%. Mai exact, este vorba despre suma de puțin peste 55.000 lei, bani care vor fi puși de la bugetul local.
De asemenea în cadrul ședinței, ca punct suplimentar pe ordinea de zi s-a aflat și proiectul privind construirea de locuințe sociale tip duplex pe strada George Coșbuc din oraș, care să servească drept adăpost pentru cetățenii neajutorați.
* BITTV.INFO *