Cimitirul din Codrii Pascanilor unde sunt ingropati soldati rusi a fost vandalizat. Persoane necunoscute au desenat zilele trecute cu vopsea neagra pe pietrele funerare si pe monument, simboluri folosite pe tancurile rusesti care au invadat Ucraina. Sunt inscriptionate literele Z si V, iar o parte din explicatia de pe monument a fost acoperita de vopsea.
Politistii pascaneni s-au sesizat din oficiu si au deschis un dosar de cercetare penala pentru profanare de cadavre sau morminte.
„La data de 21 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Pașcani s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe pietrele funerare dintr-un ansamblu funerar, situat în comuna Moțca, au fost efectuate inscripții cu vopsea.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de profanarea de cadavre sau morminte, iar cercetările sunt continuate pentru identificarea autorului, stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun” informeaza IPJ Iasi.
Simbolistica literelor respective a devenit subiect de stiri, imediat dupa izbucnirea razboiului.
Ele au fost explicate, pentru inceput, de analisti si experti ca un marcaj militar iar acum sunt principalul simbol al sprijinului public pentru invadarea Ucrainei de către Rusia .
De precizat este faptul ca, potrivit localnicilor, in cimitirul sovieticilor din Codrii Pascanilor ar fi ingropati si soldati romani sau nemti.
The post FOTO | Cimitirul sovieticilor din Codrii Pașcanilor a fost vandalizat first appeared on BitTV.Info – PASCANI, TG. FRUMOS, HARLAU.
* BITTV.INFO *