Pandemia nu se dă dusă aşa uşor. După renunţarea la restricţii, numărul de cazuri de COVID 19 este în creştere în mai multe ţări din Europa, dar şi în Israel şi China. Austria este prima ţară europeană care reintroduce obligativitatea purtării măştii în interior. Experţii OMS vorbesc de o nouă formă a variantei Omicron care se răspândeşte şi mai repede. În România sunt în jur 3-4.000 de cazuri zilnic, dar oficialii nu exclud să impună noi restricţii dacă situaţia se agravează.
Cel mai multe ţări au renunţat la începutul acestei luni la restricţiile anti-Covid, iar efectele, spun specialiştii se văd: numărul îmbolnăvirilor creşte din nou. Cu aproape 100.000 de cazuri pe zi, Marea Britanie trece la doza patru de vaccin pentru persoanele vulberabile şi pentru cele de peste 75 de ani. „O dată cu ridicarea restricţiilor și în aceste ţări și creșterea mobilităţii și a interacţiunilor sociale creșterea nu e neaşteptată”, a declarat Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii.
În China se răspândeşte varianta Deltacron
„Cred că nu doar România. Cam toţi s-au grăbit în a sări peste etape. Era clar că pandemia nu s-a închis”, a declarat Adrian Marinescu, medic infecţionist. Aproape 300.000 de cazuri sunt în fiecare zi şi în Germania. Cu toate acestea autorităţile au dat o lege prin care se elimină obligativitatea măştii în multe locuri. „Pandemia de coronavirus nu s-a încheiat, putem cu toţii să cădem de acord cu asta. Mutaţia cu care ne confruntăm la acest moment nu este la fel de dramatică precum a fost în ultimii doi ani mai ales pentru cei care au fost vaccinaţi”, a declarat Olaf Scholz, cancelarul Germaniei.
The post Pandemia dă semne că revine cu noi forme de Covid. Oficialii români nu exclud să impună din nou restricţii first appeared on BitTV.Info – PASCANI, TG. FRUMOS, HARLAU.
* BITTV.INFO *