Incendiu de amploare, joi, 17 martie, puțin după ora 23:00, pe strada Gării din municipiul Pașcani. Pompierii pășcăneni au intervenit la fața locului după ce o cantitate mare de deșeuri a fost cuprinsă de flăcări, iar focul s-a extins și la vegetația uscată din preajmă.
După ce a fost stinsă vălvătaia, a fost făcut și bilanțul – a fost mistuită o tonă și jumătate de gunoaie, iar cauza producerii incendiului ar fi fost un foc aprins de cineva, scăpat de sub control.
Sursa Facebook
De precizat este faptul că în această perioadă pompierii din Pașcani, Târgu Frumos, Hârlău și Iași se confruntă cu tot mai multe incendii de vegetație și recomandă cetățenilor să respecte câteva reguli pentru a nu se ajunge la tragedii.
Intervenţia specializată pentru stingerea acestor arderi necesită utilizarea unui volum apreciabil de resurse, costurile acestor intervenţii fiind semnificative.
Pericolul mare la incendiile de vegetaţie uscată îl reprezintă nerespectarea distanţelor de siguranţă faţă de locuinţe, anexe gospodăreşti, depozite de furaje, păduri, plantaţii, reţele electrice, reţele de telefonie, sonde, conducte ce transportă gaze şi lichide combustibile, căi de circulaţie, fapt ce, în unele situaţii, a generat pe lângă pagube materiale şi efecte cum ar fi scoaterea din funcţiune a instalaţiilor electrice, de telefonie ori a afectat desfăşurarea în bune condiţii, a circulaţiei rutiere, periclitând siguranţa participanţilor la trafic și pierderi de vieți omenești.
The post VIDEO – Incendiu pe strada Gării din Pașcani. O tonă și jumătate de gunoaie, mistuite de flăcări first appeared on BitTV.Info – PASCANI, TG. FRUMOS, HARLAU.
* BITTV.INFO *