Proiectul de extindere a Aeroportului Internațional Iași a obținut fonduri europene prin Programul Operaţional Infrastructură Mare. Anunțul a fost făcut astăzi, în cadrul unei conferințe de presă susținută de Președintele Consiliului Județean, dl Costel Alexe, alături de dl Marius Dangă, Vicepreședinte al CJ, dl Romeo Vatră, Director General al R.A. Aeroportul Iași, și dl Cosmin Pricop, Director Tehnic al R.A. Aeroportul Iași.
Valoarea totală a proiectului de extindere a Aeroportului Internațional Iași, care presupune construirea terminalului T4 și mărirea capacității de parcare, este de 447.270.880,56 lei cu TVA. Valoarea totală eligibilă este de 367.876.172,66 lei, din care 85 la sută reprezintă contribuţia de la Fondul European de Dezvoltare Regională, 13 la sută este contribuţia de la bugetul de stat, iar restul va fi alocat din bugetul Aeroportului. Viitorul terminal va fi costruit pe o suprafaţă de peste 30 de mii de metri pătraţi, în conformitate cu obiectivele de protecţie a mediului. Proiectul prevede realizarea unui parc de panouri solare care va produce energie verde. De asemenea, echipamentele care vor fi montate în terminal vor fi de ultimă generaţie, cu un consum redus de energie. Prin construirea terminalului T4, Aeroportul Iaşi va putea procesa 3,5 milioane de pasageri anual, adică un număr dublu față de capacitatea pe care o au astăzi terminalele T2 și T3.
citește continuarea pe Știrea de Iași
The post Finanțarea pentru noul terminal de la aeroportul Iași a fost aprobată first appeared on BitTV.Info – PASCANI, TG. FRUMOS, HARLAU.
* BITTV.INFO *