A fost creionat calendarul înscrierilor în clasa pregătitoare 2022-2023. Ministrul Educaţiei a anunţat că a fost lansată deja Metodologia pentru înscrierea în clasa pregătitoare şi că nu sunt modificări faţă de anul trecut. Calendarul va demara pe 28 martie şi, potrivit informaţiilor obţinute de reporterul Observator Mădălina Iacob, cererile de înscriere vor putea fi depuse începând cu 11 aprilie 2022.
Ministerul Educaţiei a anunţat că a emis metodologia de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2022 – 2023, iar Observator a obţinut calendarul înscrierii în clasa pregătitoare, care va fi discutat miercuri în Comisia de Dialog Social de la Ministerul Educaţiei.
Chiar săptămâna trecută, ministrul Sorin Cîmpeanu a precizat că în 28 martie încep activităţile prevăzute în calendar – afişarea numărului de clase şi celelalte activităţi, dar varianta finală va fi stabilită săptămâna aceasta, după discuţii în Comisia de Dialog Social. După discuţiile de mâine, în următoarele zile va fi anunţat şi calendarul final.
Conform unui draft al programului consultat de Observator, pe 28 martie încep acţiunile pregătitoare pentru înscrierea în învăţământul primar. Între 30 martie şi 8 aprilie 2022 are loc evaluarea dezvoltării copiilor care împlinesc 6 ani după 1 septembrie şi până la finalul anului, care au nevoie de recomandare pentru înscrierea în învăţământul primar.
Între 11 aprilie şi 10 mai 2022 are loc înscrierea efectivă în clasa pregătitoare, anume „completarea cererilor-tip de înscriere de către părinți/ tutori legal instituiți/ reprezentanți legali, online sau la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor” şi depunerea acestora la unitatea de învăţământ la care se solicită înscrierea copiilor.
The post Calendarul înscrierii în clasa pregătitoare 2022. Când se completează cererile de înscriere pentru clasa zero first appeared on BitTV.Info – PASCANI, TG. FRUMOS, HARLAU.
* BITTV.INFO *