Vineri, 4 martie, se împlinesc 45 de ani de la cutremurul din 1977. Este o zi în care sunt omagiate victimele acestei mari tragedii dar și un prilej de conștientizare în rândul populației asupra regulilor de comportare în timpul unui seism.
În județul Iași, la nivelul unităților de învățământ au fost organizate exerciții de evacuare în caz de cutremur. În municipiul Pașcani, la Școala Gimnazială „Iordache Cantacuzino”, peste 200 de elevi au luat parte la un astfel de eveniment, în cadrul căruia au primit indicații direct de la pompierii salvatori, referitor la un comportament adecvat care să le asigure participanţilor un grad ridicat de siguranţă şi protecţie în caz de seism.
În același context, pe rețelele de socializare au apărut știri false privind pornirea sistemelor de alarmare publică, dar reprezentanții ISU au dezmințit această informație.
Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență reamintește că înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul evitării surprinderii şi al luării măsurilor privind adăpostirea populaţiei, protecţia bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor, atacurilor din aer şi ale acţiunilor militare.
* BITTV.INFO *