Doar persoanele vaccinate sau cele care au avut COVID-19 se mai pot caza la hotelurile din România, în următoarele 30 de zile, conform hotărârii aprobate vineri de CNSU. Secretarul de stat Raed Arafat le recomandă românilor să stea acasă.
Întrebat dacă românii își pot planifica o vacanță în zilele libere de Sfântul Andrei și 1 Decembrie, Arafat a răspuns: „Dacă îi primesc alte țări. Părerea mea este că cel mai bine acum e să stăm unde am fost”.
„Și la unitățile de cazare vor trebui să fie prezentate certificatele verzi, inclusiv la hoteluri. Nu ai certificat de vaccinat sau trecut prin boală, nu ai cum să te cazezi la hotel. Acest lucru cred că este aplicat în foarte multe țări din Europa. Nu suntem singurii care aplicăm aceste reguli la acest moment”, a spus Arafat.
„Se propune ca accesul la toate activitățile și evenimentele organizate în perioada de 30 de zile pentru care se propun măsurile din prezenta hotărâre, precum și accesul în cadrul centrelor comerciale, unităților de cazare, restaurantelor, cafenelelor sau altor unități de alimentație publică în care se pot consuma produse alimentare sau băuturi alcoolice sau nealcoolice comercializate, să fie permis doar persoanelor vaccinate sau trecute prin boală și care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2”, se arată în hotărârea CNSU.
* BITTV.INFO *