„Regulamentul Ratoi”, pentru parcarea masinilor. Nu conteaza unde si cum, important este ca pascanenii sa plateasca, cat mai mult!

Legislativul local a aprobat un nou regulament pentru parcarile rezidentiale si publice cu plata in municipiul Pascani. Primul dintre ele a trecut de votul consilierilor, in luna august 2018, la cererea fostului primar Dumitru Pantazi, odata cu propunerea de infiintare a unui serviciu public care sa le administreze, dar Hotararea nr 153 nu a fost pusa in practica, iar acum a fost anulata.

Cel de-al doilea regulament, propus de acesta data de viceprimarul Cristian Ratoi a fost aprobat in sedinta ordinara din 27 ianuarie, cu 11 voturi pentru din partea consilierilor PNL, Pro Romania si doi de la PSD, Vlad Macovei si Ciprian Pintilie.

Initiatorul a recunoscut ca proiectul propus ar fi trebuit sa fie „mai bine gandit si documentat” si ca, mai intai, sunt necesare carti cadastrale pentru amenajarea parcarilor. EL a insistat sa fie dat „drumul la treaba” iar eventualele probleme sa fie rezolvate pe parcurs. Ratoi a mai spus ca sunt deja o parte din documentatiile cadastrale de la fosta adminsitratie , pentru 17 parcari cu plata.

Restul s-au abtinut sau au votat impotriva iar argumentele au fost prezentate in timpul dezbaterilor.

Olariu: Regulament incomplet si ilegal

Consilierul Sorin Olariu a sustinut ca proiectul de regulament ar fi trebuit mai bine documentat deoarece ar fi numeroase prevederi care contravin Codului Rutier, sau nu sunt suficient de bine explicate. Olariu a atras atentia ca inainte parcarile rezidentiale nu pot fi amenajate pe spatiiile verzi asa cum se parcheaza acum si ca trebuie facute mai intai inventarierea si delimitarea lor. Consilierul local a mai subliniat ca in noul regulament nu sunt prevazute procedurile necesare pentru interventia in cazul celor care parcheaza ilegal si cum vor fi ridicate masinile iar fara astfel de masuri s-ar crea o diferenta inacceptabila intre cei care platesc si cei care nu platesc pentru parcarea masinii.

Initiatorul propiectului nu a avut raspunsuri dar a facut apel la intelegerea consilierilor si a spus ca astfel de probleme ar urma sa fie rezolvate de salariati Primariei.

Plata pentru parcarea masinilor, inoportuna dupa majorarea taxelor si impozitelor cu peste 40%

Un alt consilier local, Mihai Dediu de la PSD a atras atentia ca sunt neclaritati cu privire la plata parcarilor rezidentiale. El a cerut explicatii ce se va intampla pe perioada in care parcarile nu vor putea fi folosite, de exemplu pe perioada executarii lucrarilor de extindere a retelelor de apa si canalizare dar si pentru achitarea taxei de participare la licitatie , 400 lei, bani care nu vor fi returnati castigatorilor ci vor fi retinuti pentru plata taxei, in avans.

De asemenea consilierul Ionut Prodan a spus ca Primaria ar fi trebuit sa inceapa amenajarea parcarilror in baza proiectului aproabt deja din 2018 Iar Gabriela Nedelcu a atras atentia ca in acest an nu este oportuna impunerea la plata a parcarillor rezidentiale, dupa majorarea taxelor si impozitelor locale cu peste 40% si in actualul context al cresterii preturilor la utilitati.

Nemtanu, parcari pentru societati

De cealalta parte consilierul PNL Constantin Nemtanu a argumentat ca proiectul trebuie votat pentru a putea fi rezolvate o serie de probleme cum ar fi de exemplu parcarile si caile de aprovizionare pentru societatile comerciale. El a spus ca numarul masinilor este in crestere la Pascani si ca majoritatea familiilor ar detine cate doua sau trei masini.
De asemenea primarul municipiului a spus ca are nevoie de regulament pentru a face ordine privind parcarea masinilor si ca hotararea poate fi perfectionata pe parcurs. Pintilie a precizat ca taxa de parcare nu este obligatorie ci o platesc cei care vor sa beneficieze de acest serviciu, iar restul pot sa isi parcheze masinile, unde gasesc locuri libere.

Reforma parcarilor incepe cu angajarile.

La Targu Neamt, respect pentru contribuabili

Regulamentul ar urma sa fie aplicat in mai multe etape, in urmatorii ani de zile. Parcarile vor fi administrate prin intermediul Gospodariei Comunale unde urmeaza sa fie facute angajari, in lunile februarie si martie a.c. In a doua etapa vor fi identificate si inventariate locurile de parcare, apoi vor fi facute cartile funciare, acolo unde este cazul. Licitatile pentru parcarile rezidentiale vor avea loc dupa rezolvarea acestor probleme si doar in masura in care vor fi solicitari.

Conform noii hotarari, licitatia pentru un loc de parcare va porni de la 200 lei/an iar in regulamentul abrogat era de la 180 de lei/an. La Targu Neamt, de exemplu, locul de parcare este 120 lei an. Fiecare familie beneficiaza de un loc de parcare, fara licitatie, iar stabilirea lor s-a facut impreuna cu asociatiile de proprietari. Pentru a doua sau a treia masina din familie locurile de parcare sunt scoase la licitatie ,daca au ramas neocupate.

 

Regulamentul poate fi citit aici



* BITTV.INFO *

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *