Situația economică a românilor de rând ar putea lua o turnură dificilă în următoarele luni ale anului, având în vedere prospectul unei inflații care ar putea avea un indice format din două cifre.
Până atunci, însă, Institutul Național de Statistică a publicat noi informații despre veniturile medie ale gospodăriilor și ale locuitorilor din România. Aflăm, astfel, că o gospodărie are la dispoziție 5.704 lei pe lună, iar media venitului lunar pe persoană este de 2.256 de lei.
Între timp, cheltuielile sunt de 4.939 de lei pe gospodărie, reprezentând 86,6% din nivelul veniturilor totale.
Mai interesantă decât schema surselor veniturilor este structura cheltuielilor din gospodăriile românilor. Cu alte cuvinte, pe ce dăm banii de la lună la lună?
În mare parte, conform informațiilor publicate de INS, cea mai mare parte a cheltuielilor lunare o reprezintă cheltuielile de consum, anume 61,7% din totalul cheltuielilor. A doua cea mai importantă ”felie” din graficul de mai jos este reprezentată de cheltuielile sub forma impozitelor, contribuțiilor, cotizațiilor și taxelor obligatorii, de la care nu ne putem sustrage. 33% din banii câștigați (și care rămân ”în mână”) se duc pe astfel de cheltuieli.
Câți bani mai dai la stat, după ce dai bani la stat?
Este importantă, astfel, o paranteză în această privință, pentru a contextualiza cât de mare este partea de bani pe care o plătim într-o formă sau alta către stat. Referindu-ne la un salariu obișnuit plătit de un angajator, doar 57,21% din venitul ”brut” ajunge în buzunarul unui cetățean. Restul de 42,79% merg direct la stat, sub forma taxelor și contribuțiilor ce trebuie plătite de la lună la lună.
Mergând mai departe, dacă vorbim despre un salariu brut de 6.000 de lei (care îl costă pe angajator 6.125 de lei, datorită contribuției asiguratorii pentru muncă de 2,25% ce trebuie plătită), angajatul mai vede din acesta doar 3.510 lei. Mai departe, din aceștia, în medie, va plăti alți 1.158 de lei sub forma impozitelor și a altor contribuții obligatorii.
Cheltuielile de consum: viciile sunt în top 3 al bugetului alocat
Revenind la cheltuieli, mai rămân procentaje infime pentru producție, de 1,5%, pentru investiții de doar 0,4% și pentru alte cheltuieli de 3,4%.
Cheltuielile de consum, descrise ceva mai sus, au fost și ele detaliate de către INS într-un nou grafic, iar mâncarea și băuturile non-alcoolice reprezintă cam o treime din total. După aceste lucruri de necesitate imediată, urmează plata facturilor, fie că vorbim de apă, electricitate sau gaze. Astfel de cheltuieli reprezintă 15,7% din totalul cheltuielilor de consum.
continuarea pe fanatik
* BITTV.INFO *