-
Polițistul care a lovit mortal o fetiță de 13 ani pe trecerea de pietoni în București nu se afla în misiune la momentul accidentului. Agentul a fost pus sub urmărire penală pentru ucidere din culpă.
Șeful Poliției Capitalei: ”Polițistul nu era într-o misiune urgentă”
Șeful Poliției Capitalei, Bogdan Berechet, a făcut declarații, vineri seară, în privința tragediei care a avut loc joi în Capitală, acolo unde două fetițe au fost spulberate pe trecerea de pietoni, iar una a murit, de către o mașină de poliție.
În ceea ce privește declarația făcută de procurorul de caz, cum că agentul nu era în misiune, Berechet adaugă faptul că reprezentantul Parchetului a vrut să spună că polițistul vinovat de accident nu era într-o ”misiune urgentă”.
”Cu privire la evenimentul produs ieri, polițiștii și procurorul de caz au demarat imediat cercetări. În urma probatoriului, procurorul a dispus astăzi control judiciar pentru 60 de zile. Conform statutului polițistului, am dispus retragerea din funcție.
În ceea ce privește informațiile din spațiul public conform cărora purtătorul de cuvânt a transmis că polițistul era în misiune: polițiștii se află în misiune atât timp cât se află în timpul programului.
Procurorul a spus că nu se află în misiune în sensul că nu era o misiune urgentă. Desfășura activități specifice polițienești. Polițistul nu era într-o misiune specială care să reclame urgența. Nimic din ce facem și spunem nu o poate aduce la față pe Raisa.
Poliția va pune la dispoziție toate datele pentru clarificarea situației. Nu s-a încercat nicio secundă mușamalizarea situației. Suntem primii care vrem să lămurim situația.
Cer tuturor polițiștilor din Capitală să respecte jurământul de credință, legile și normele în vigoare, pentru ca o astfel de tragedie să nu se mai întâmple”, a spus Berechet.Șeful Poliției Capitalei nu a vrut să comenteze modul in care politistul a parasit Parchetul (n.r. a bruscat câțiva jurnaliști), spunând că nu a fost depusă o sesizare în acest sens.
În privința stării trecerii de pietoni unde a avut loc accidentul, Berechet admite că ”s-au făcut câteva plângeri legate de zona trecerii, ceva probleme de semnalizare”.
Bogdan Berechet a clarificat și chestiunea legată de permisul șoferului. ”Era un permis legal. Permisul a fost obținut în România, iar din ce am înțeles a lucrat în Marea Britanie și l-a transformat”.
-
Polițistul care a accidentat mortal o fetiță, urmărit penal pentru ucidere din culpă. Nu era în misiune în momentul tragediei
Polițistul care a lovit mortal, joi, o fată de 13 ani pe trecerea de pietoni a fost pus sub acuzare de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
Agentul va fi judecat în libertate. Vineri, acesta a fost pus sub control judiciar de către procurori pentru următoarele 60 de zile. Acesta are și interdicția de a mai conduce.
În zilele următoare, ancheta în acest caz ar putea fi extinsă și cu alte acuzații, după ce procurorii au stabilit că agentul nu avea nicio misiune, deși circula prin oraș cu peste 80 de kilometri pe oră și cu semnalele luminoase pornite.
Parchetul General anunță că polițistul care a lovit joi două fetițe pe trecerea de pietoni în București avea viteza peste limita legală și nu se afla în misiune la momentul accidentului.
Conform procurorului de caz Călin Radu, agentul are în acest moment calitatea de suspect în acest dosar. În orele următoare urmează a se lua o decizie în privința sa.
Polițistul care a ucis o fetiță pe trecerea de pietoni are calitatea de suspect. Nu se afla în misiune în momentul tragediei
Anchetatorii mai anunță că polițistul nu avea în funcțiune nici semnalele acustice, astfel că fetele care traversau strada legal nu putea să audă mașina și să se ferească.
”Nu a respectat regimul de viteză, se face expertiză pentru a determina viteza cu care se deplasa”, a spus procurorul. El a adăugat că polițistul care conducea mașina poliției avea semnalele luminoase pornite, dar nu și pe cele acustice.
”Victima minoră, 13 ani, era angajată în traversarea carosabilului pe trecerea de pietoni.
La acest moment, din administrarea probelor rezultă că polițistul avea în funcțiune semnalele luminoase, nu și cele acustice. Nu se afla în misiune.
continuarea pe fanatik
-
* BITTV.INFO *