Creşterea generalizată a preţurilor din ultima perioadă vine la pachet cu un alt set de probleme pentru persoanele care au contractat în trecut diverse împrumuturi.
Cauzatoare de dureri de cap sunt cele la care dobânda este legată de un indice variabil, cum ar fi ROBOR sau IRRC. Din cauza tensiunilor din piață și a încercării băncii centrale de a ține inflația sub control se apasă pedala creșterii dobânzilor și, prin urmare, și ratele la creditele care se raportează la indicii de mai sus sunt în urcare. Pe lângă faptul că oamenii sunt nevoiți să suporte scumpirile din ultima perioadă, ei trebuie să scoată mai mulți bani din buzunare și pentru a susține creșterile la rate.
Câteva exemple concrete
Ieşeanul Filip D. a accesat un credit imobiliar în anul 2019 pentru a-şi cumpăra un apartament. „Am împrumutat 24.000 de euro echivalent în lei, pe o perioadă de 30 de ani. În prezent dau la bancă aproape 650 de lei”, ne-a mărturisit ieşeanul, care spre sfârşitul anului trecut plătea cu câteva zeci de lei mai puţin. De altfel, indicele ROBOR la 3 luni, utilizat de exemplu la stabilirea dobânzilor la vechile credite Prima Casă, ajunsese la începutul anului 2022 la 3.02 pe an, iar analiştii financiari estimează că va mai creşte până la finalul acestui an. Calculele arată că pentru un credit în valoare de 198.000 de lei (echivalentul sumei de 40.000 euro), pe o perioadă de 30 ani, cu un ROBOR la 3 luni de 3.02%, valabil pe 3 ianuarie, şi o marjă a băncii de 2.15%, rata lunară este de aproximativ 1.084 de lei. La o creştere a indicelui ROBOR la 3 luni cu 0.5 puncte procentuale (pp), la 3.52%, spre exemplu, rata lunară creşte la 1.145 de lei, ceea ce înseamnă o majorare de circa 5%, a explicat pentru „Ziarul de Iaşi” Nicoleta Grăjdeanu, director zonal retail Banca Comercială Română (BCR).Practic se observă un salt de puţin peste 60 de lei, ceea ce într-un an înseamnă 720 de lei în minus la bugetul unei familii cu un astfel de împrumut.
Se recomandă creditele cu dobândă fixă
Inflaţia în România a urcat până la aproape 8% la finele anului trecut şi va rămâne la un nivel ridicat şi în anul 2022, situaţie în care analiştii financiari prevăd şi alte majorări ale dobânzii cheie tocmai pentru calmarea fenomenului inflaţionist.
„În anul 2022 ne aşteptăm la o creştere atât a ROBOR, cât şi a IRCC (indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor – n.r.), de aceea BCR promovează în continuare dobânzile fixe pe perioade de 5/10 ani pentru un credit garantat, astfel încât clienţii să poată dispune de o predictibilitate la plata ratelor. Acesta este, de altfel, sfatul nostru principal în perioada urmatoare: alegerea unui credit cu o dobândă fixă, pentru a fi puşi la adăpost de fluctuaţiile indicilor de referinţă. De asemenea, încurajăm clienţii să îşi încheie poliţe de asigurare suplimentare odată cu contractarea unui credit, aşa cum sunt cele de şomaj şi de sănătate, care, pentru câţiva lei pe zi, pot asigura liniştea clienţilor în caz de evenimente neprevăzute”, a conchis Nicoleta Grăjdeanu.
* BITTV.INFO *