Modificări importante privind regulamentul pentru parcările rezidențiale din orașul Târgu Frumos. Legislativul local a votat în ședința de la sfârșitul lunii ianuarie ca parcările să nu mai fi închiriate non-stop de cetățeni în cursul săptămânii, ci într-un interval orar. Primarul, Neculai Zugravu, a precizat că nu este normal ca locurile de parcare să fie ocupate 24 de ore din 24 de cei care le închiriază.
Edilul a spus că programul de închiriere non-stop blochează orașul și creează probleme între șoferii în tranzit și cei care plătesc pentru locuri.
Astfel, programul propus și votat a fost ca în intervalul orar 8-16 de luni până vineri, parcările să fie libere pentru toți cetățenii, iar în restul timpului, precum și în zilele de sâmbăta și duminica să fie doar pentru cei care le-au închiriat și plătesc pentru acestea.
Primarul a mai spus că în curând va fi organizată licitație și pentru celelalte 180 de locuri de parcare rămase și că sunt deja 220 de cereri în așteptare.
Până atunci, urmează să fie afișat programul de funcționare al parcărilor, să fie identificate și alte locuri iar noile contracte vor fi încheiate cu regulamentul modificat.
Articolul Modificări în regulamentul pentru parcările rezidențiale din Târgu Frumos apare prima dată în BIT24.RO.
* BITTV.INFO *