Un sătean din Verșeni a aflat pe propria piele că nu trebuie să crezi orice spun reclamele. Convins că permisul de conducere fals pe care îl deținea era infailibil, bărbatul a mers la poliție pentru a-l preschimba. S-a ales cu o condamnare pentru instigare la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
Pe la începutul lui 2021, Iustian Moisă a căutat pe internet soluții de a obține un permis de conducere fără a urma o școală de șoferi și fără a susține examenul aferent. A găsit până la urmă pe cineva care i-a spus că problema poate fi rezolvată contra sumei de 600 de euro.
Permisul polonez de 600 de euro a venit prin DHL
Trebuia să trimită o fotografie și datele de identificare, urmând să primească în scurt timp un permis de conducere polonez „original”. Actul falsificat urma să aibă și elementele de siguranță care să-l facă infailibil. Putea chiar să fie și schimbat cu unul românesc, după trecerea a șase luni de la „emitere”.
Moisă a trimis cei 600 de euro și a primit, prin DHL, un permis pentru categoriile AM și B1, emis chipurile la data de 4 ianuarie 2021 și valabil timp de 10 ani. Ieșeanul a crezut cele spuse de furnizorul permisului și s-a prezentat pe 20 septembrie 2021 la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor unde a prezenta permisul și a cerut preschimbarea lui cu unul românesc. Polițiștii au observat însă imediat că actul era fals, iar Moisă a trebuit să răspundă în fața legii.
În instanță, ieșeanul și-a mărturisit imediat fapta, beneficiind astfel de o reducere cu o treime a limitelor pedepsei. În loc de câte trei ani de închisoare pentru fiecare acuzație, risca acum doar câte doi ani. Magistrații Judecătoriei au ținut cont de faptul că Moisă nu avea antecedente penale și lucra ca vulcanizator, fiind deci integrat în societate și au optat pentru o condamnare ușoară. Bărbatul a primit o pedeapsă totală de un an și o lună de închisoare, a cărei executare a fost suspendată pe durata unui termen de supraveghere de doi ani. Pe parcursul acestuia, el urmează să presteze 80 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul unei instituții din subordinea Consiliului Local Miroslovești.
Articolul Pățanie de te doare mintea la SPCRPCI Iași. A venit singur aici cu permis polonez fals, ca să îl preschimbe cu unul românesc original apare prima dată în BIT24.RO.
* BITTV.INFO *