Autobuze electrice, folosite prin rotație, din lipsa stațiilor de încărcare

Administrația locală din Pașcani folosește autobuze electrice doar pe trei din cele patru trasee ale municipiului, deși au trecut trei luni de zile de la primirea celor șase noi autovehicule.

Asta deoarece, deocamdată ele pot fi încărcate cu greu si prin rotație la cele doua stații lente de încărcare amplasate la sediul societății. Problemele ar urma să fie rezolvate în 3-6 luni de zile estimează reprezentanții Primăriei, timp în care trebuie să fie montate transformatoarele și rețelele de alimentare pentru  doua  stații rapide, una la sediu si alta in parcarea din zona Gării precum si alte 4 stații electrice lente, tot la garaje.  Procedurile de achiziție sunt în derulare iar costurile sunt estimate la cea 2 milioane lei.

În momentul de față sunt folosite autobuze electrice doar pe traseele Blăgești si Boșteni-Sodomeni iar la Gastesti doar pentru prima parte a zilei. Toate cele șase autobuze sunt încărcate și folosite prin rotație deoarece după o încărcare un autobuz poate să asigure doar o parte din cursele de pe parcursul zilei. Pentru ultimele două curse, cele de la orele 18 și 20, autobuzele trebuie să fie reîncărcate sau schimbate, a precizat primarul, Marius Pintilie.

După amplasarea celorlalte stații de încărcare, urmează să ruleze autobuze electrice și pe traseul pentru suburbia Lunca, dar și pe traseul nou înființat, Pașcani – Stolniceni-Prăjescu. Reprezentanții adminsitratiei locale nu au spus de ce nu au făcut anul trecut demersurile pentru pregătirea infrastructurii electrice pentru amplasarea stațiilor de încărcare.

 

Menționăm că valoarea contractului a fost de 18,8 milioane de lei, la care se adaugă alte 2 milioane de lei de la bugetul local pentru amenajarea stațiilor de încărcare. Noile autobuze, asamblate în România, au cate 24 de locuri pe scaune și până la 53 în picioare. Sunt dotate cu rampă pentru persoane cu dizabilități, iar viteza maximă este de 70 km/oră. Au o autonomie de 100 km după fiecare încărcare, în condiții optime de exploatare, dar autonomia va scădea pe timp de iarnă sau atunci când vor fi folosite instalațiile de aer condiționat.

Articolul Autobuze electrice, folosite prin rotație, din lipsa stațiilor de încărcare apare prima dată în BIT24.RO.



* BITTV.INFO *

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *