Medicii de la Urgențe au observat că anul acesta consumul de alcool a fost mai ridicat ca niciodată. Din prima zi a anului s-au înregistrat numeroase cazuri de comă etanolică și etilism acut, iar astfel de situații au continuat să apară zilnic, indicând un consum mai mare și mai lipsit de măsură decât în anii anteriori.
Prof. Dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași, afirmă numărul pacienților rămâne ridicat. În noaptea de 1 ianuarie au fost peste 15 cazuri de persoane care au ajuns în UPU din cauza alcoolului, iar în zilele următoare, aproximativ cinci pe zi.
Medicul precizează că, pentru cei care au consumat alcool în exces, recomandarea principală este să oprească imediat consumul. Soluția pentru refacere constă în hidratare cu apă, ceaiuri sau lichide bogate în vitamine B, cum ar fi zeama de varză, utilizată tradițional, sau supele. Odihna și rehidratarea sunt esențiale pentru refacerea organismului, fără a fi neapărat nevoie de prezentarea la spital.
„Au început să apară și cazurile de sevraj alcoolic. Zilnic, cel puțin două persoane ajung la urgențe din această cauză, fie pentru că au rămas fără alcool, fie pentru că familia le-a interzis consumul. Aceste persoane prezintă simptome specifice sevrajului, precum creșterea tensiunii arteriale, palpitații, transpirații abundente și, în cazuri severe, convulsii”, a explicat dr. Cimpoeșu.
Articolul Observații de la UPU: consumul de alcool la Iași a fost mai mare ca niciodată. De Revelion, 15 persoane bete criță au ajuns la Urgențe apare prima dată în BIT24.RO – ȘTIRI SI PUBLICITATE DIN JUDEȚUL IAȘI.
* BITTV.INFO *