Primarul Pașcaniului atenționat de efectele dezastruoase ale concedierilor colective. Peste 500 de șomeri în lunile următoare

Concedierea colectivă de la fosta societate Te ROX Pascani în urma cărora ar urma să fie disponibilizate peste 350 de persoane începând cu anul crent, ar putea avea un impact negativ important și asupra administrației locale. Directorul societății s-a întâlnit în cursul zilei de miercuri cu primarul municipiului Pașcani pentru a vorbi despre aceste repercursiuni.

Managerul unității a ținut neapărat să-l informeze pe edil despre consecințele acestei măsuri fără precedent.

Este vorba, în principal, despre consecințe financiare asupra bugetului local, dar și asupra vieții sociale și economice din oraș. Lipsa a peste 350 de salarii lunare va afecta încasările administrației locale din cotele defalcate, prin neplata impozitelor către stat.

Directorul unității susține că în discuția cu primarul nu a solicitat și nici nu a obținut facilități fiscale din partea administrației locale cum ar fi de exemplu reducerea sau scutirea de la plata impozitelor pentru halele de producție sau terenuri.

Principala preocupare a conducerii este parcurgerea etapelor de insolvență, situație juridică în care se află societatea din lipsa comenzilor.

Nici în proiectul privind taxele și impozitele locale privind anul 2025 nu sunt prevăzute facilități fiscale pentru mediul de afaceri. Primarul municipiului a spus că astfel de oportunități ar urma să fie acordate investitorilor doar după amenajarea parcului industrial.

 

Precizările au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă. În același context, edilul a lăsat să se înțeleagă că mediul de afaceri local nu ar avea dificultăți și că economia locală ar fi plină dezvoltare.

Optimismul administrației locale este contrazis de situația reală de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Iași. Conform datelor primite de BIT TV, în acest sfârșit de an au mai fost anunțate încă două concedieri colective, tot în domeniul confecțiilor. Este vorba despre Ștefi Tex, unde ar urma să fie concediate aproape 100 de persoane și Sempre Prod, 53 de persoane.

În total sunt peste 500 de locuri de muncă desființate fără măsuri compensatorii.

Menționăm că rata somajului, conform datelor AJOFM Iași, in luna martie a acestui an era de 3,41%, în creștere față de anul trecut.

 



* BITTV.INFO *

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *