C.P. Pe răbojul timpului nestatornic, iată, la 15 noiembrie 2024, se marchează cu litere luminoase o aniversare de mare relevanţă istorică pentru Târguşorul Lespezi, aflat pe malul „lespezit” al Siretului, reşedinţă a comunei cu acelaşi nume, aparţinătoare judeţului Iaşi, respectiv: împlinirea celor 160 de ani de la înfiinţarea primei şcoli din localitate!
Într-adevăr, filele colbuite de trecute vremi şi vremuri atestă indubitabil că la 15 noiembrie 1864 s-a înfiinţat aici, Şcoala primară de băieţi Lespezi, ca o consecinţă directă a reformei învăţământului, propusă şi promulgată în acelaşi an, 1864, de către Primul Domnitor al Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza, prin care s-a deschis copiilor din mediul rural al noului stat România calea luminoasă a învăţăturii de carte, obligatorie în alfabetul latin şi nicidecum în alfabetul chirilic, de influenţă slavă, cum sporadic se obişnuia până atunci în puţinele şcoli domneşti din Principatele Române.
Cu 8 luni mai înainte, prin adoptarea, în martie 1864, a legilor, care au pus bazaele administraţiei locale a noului stat, România, apărut pe harta Europei, – legea comunală şi legea consiliilor judeţene – , aşa cum au fost ele stipulate în reforma propusă de Cuza Vodă, târguşorul Lespezi a ajuns la rangul de plasă a judeţului Baia, cu reşedinţa la Fălticeni şi, astfel, având în componenţa sa comunele din jur, plasa Lespezi a fost „înzestrată” cu instituţiile principale necesare bunei sale funcţionări, respectiv: Primărie, Pretură, Poliţie, Poştă ş.a. Însă, toate aceste instituţii n-au fost suficiente deoarece lipsea dintre ele una singură, cea mult solicitată de către obştea lespezeană: şcoala! Cum s-a menţionat, rândul înfiinţării şcolii lespezene i-a venit în 15 noiembrie 1864, aceasta fiind prima şcoală rurală înfiinţată în judeţul Baia, de îndată ce a intrat în vigoare reforma învăţământului rural românesc, preconizată cu multă înţelepciune de către Domnul Cuza.
Atestarea acestei remarcabile reuşite a obştii lespezene de înfiinţare a unei şcoli proprii poate fi aflată lesne în arhiva fălticineană, unde cei interesaţi vor găsi numeroase intervenţii şi documente oficiale ale acelei vremi, ce susţineau înfiinţarea unei şcoli în Târguşorul Lespezi. Pe lângă toate acestea, va putea fi remarcată la loc de cinste şi „osârdia” stăruitoare a domnului profesor, Nicolae Vicol, inspector şcolar al judeţului Baia, cel care, pe baza cunoaşterii situaţiei locale, a susţinut şi a „pus umărul” decisiv la înfiinţarea şcolii lespezene, devansând cu 5 zile mai devreme înfiinţarea primei şcoli din oraşul Paşcani (20 nov.1864)!
Începutul acestei dintâi şcoli lespezene, ca orice început, a întâmpinat inerente dificultăţi de înzestrare şi organizare, peste care s-a trecut „din mers”, având ca support entuziasmul de bun augur al dorimţei şcolarilor din localitate şi din împrejurimile sale, de a-şi însuşi tainele învăţăturii de carte pe făgaşul luminos deschis de noua lor şcoală.
Nu peste mult timp, însă, după abdicarea silită a Domnitorului Cuza, din 1866, pentru învăţământul rural românesc, abia înfiripat, au urmat ani grei şi puternic convulsionaţi de deciziile guvernelor ce s-au tot succedat la conducerea României, culminând în 1872 cu decizia bizară a guvernului conservator: desfiinţarea acestui tip de învăţământ (!). Norocoasă, Şcoala de la Lespezi a putut scăpa de această cruntă „năpastă”, invocând în extremis calitatea recunoscută de Târg a localităţii şi, astfel, a putut să-şi păstreze continuitatea neîntreruptă a funcţionării sale, aşa cum nu s-a întâmplat şi cu numeroase alte şcoli rurale ce au fost „închise” în acea perioadă nefastă.
Să subliniem, deci, faptul că Şcoala de la Lespezi, şi-a păstrat continuata sa funcţionare, de zi de zi şi an de an, pentru şirul generaţiilor de învăţăcei care i-au sorbit, mereu şi mereu, lumina învăţăturii, ajungând, iată, la aniversarea 160!
Spre sfârşitul veacului al XIX–lea, mai exact în 1895, la Lespezi a intrat în funcţionare Fabrica de sticlă, ridicată de investitori din Germania, atraşi fiind de nisipul cuarţos de pe malul Siretului. Fabrica avea să schimbe în bine viaţa social-economică a Târguşorului Lespezi, devenit „centru de negoţ”, astfel că aici s-au instalat treptat câteva mici comunităţi de germani, evrei şi lipoveni şi în consecinţă activitatea şcolii s-a mărit în structură şi capacitate prin absorbţia copiilor celor trei noi comunităţi.
În timpul primului război mondial activitatea şcolii lespezene a fost inerent perturbată, dar aceasta a continuat cu perseverenţă în ciuda lipsurilor existente, iar după încheierea războiului a devenit Şcoala mixtă de 7 ani şi aşa a funcţionat în toată perioada interbelică, având ridicată o clădire spaţioasă, cu dotări aferente.
Din nefericire, declanşarea şi desfăşurarea celui de al doilea război mondial avea să facă din Târgul Lespezi un cumplit „teatru” de operaţiuni militare; aici fiind „linie de front” pentru lupte grele, culminate, în august 1944, cu un nimicitor bombardament german „pentru a zădărnici înaintarea armatei sovietice”, ce a dus la distrugerea aproape în întregime a localităţii, a Fabricii de sticlă, a podului metalic de peste Siret, proiectat de către Anghel Salligny tot în 1895, a Şcolii de 7 ani, a Căminului cultural, a Dispensarului, a altor clădiri publice şi case.; totul fiind transformat într-o fumegâdă ruină. Mare noroc au avut locuitorii care au reuşit să se refugieze la timp în pădurile de prin apropiere, iar o parte dintre aceştia şi instituţiile locale se aflau refigiate mai demult în Ardeal. Şcoala a fost nimicită complet, cu toate înzestrările sale şi, mai ales, cu pierderea definitivă a arhivei şcolii din primii 80 de ani de funcţionare neîntreruptă, ce conţinea documente originale ale istoriei sale. Mare păcat!
După războiul distrugător, în toamna anului 1944, pentru funcţionarea şcolii s-a găsit o soluţie „improvizată”; activitatea acesteia fiind continuată în casa învăţătorului Dăscălescu, care a fost reparată şi amenajată rapid, cât de mult s-a putut atunci. Acest „provizorat” al şcolii lespezene s-a întins până în toamna lui septembrie 1949, când a fost dată în folosinţă noua clădire a Şcolii primare Lespezi. Era anul în care am avut bucuria intrării în clasa I-a, aflată sub îndrumarea distinctă a învăţătorului Al. Moscaliuc. Îmi aminresc şi acum, la vârsta senectuţii, de acea imensă bucurie a „primelor litere, cifre, citiri şi socoteli”, instalată cu emoţie în rândul colegilor „bobocei” ai clasei I-a.
Şcoala de 4 ani Lespezi, ridicată în 1949
Cu înzestrări incomplete, cu manuale şi rechizite insuficiente, cu materiale didactice făcute „de mâna noastră”, dar cu multă şi foarte bună învăţătură, cele 4 clase ale şcolii lespezene au fost trecute cu succes dovedit la examenul de absolvire a celor 4 clase, din vara lui 1953. Am şi acum în memorire chipurile colegilor de clasă, fie ei nemţi, evrei, lipoveni şi români, cu care împărţeam în pauza mare „pacheţelul de acasă”, chipul luminos şi bonom al „tovarăşului” învăţător, care nu şi-a protejat niciodată fiul, coleg de clasă, dar şi acţiunile pioniereşti „de stârpire a gândacului de Colorado”, „de curăţare a spinlor de pe imaş” şi „de strângerea jirului” din pădurea de fagi de la Buda. Nu mai vorbesc de serbările şcolare de pe scena Căminului cultural, îndelung aplaudate.
Pentru continuarea claselor secundare (V – VII), noi, elevii lespezeni ne deplasam zilnic câte 2 – 2,5 km, dus-întors, la Şcoala de 7 ani din satul apropiat, Fotin Enescu (azi Dumbrava), ctitorită de deputatul ţărănist Toader Creţu şi inaugurată, în 1926, în prezenţa lui Nicolae Iorga, pe atunci Ministru al Instrucţiunii Publice,
Şcoala de la Fotin Enescu, o clădire spaţioasă, neatinsă de „bombele” războiului, având în dotare un internat pentru elevii din comunele învecinate, un teren de sport, o livadă de meri şi o grădină de legume, ne-a oferit condiţii propice pentru însuşirea cunoţtinţelor predate la obiectele de învăţământ, chiar dacă şi aici materialele didactice erau de cele mai multe ori „în suferinţă”. Meritul pregătirii noastre temeinice s-a datorat unor „tovarăşi” profesori de excepţie, pedagogi desăvârşiţi, cei mai mulţi provenind de la vestita Şcoală Normală „Vasile Lupu” de la Iaşi. Îmi fac aici datoria sfântă a pomenirii lor: Petru Jugaru – director şi prof. de matematică şi istorie, Ioan Gordin – prof. de română şi muzică, Vitalia Harbur – prof.de geografie şi şt. naturale, Mihai Grigorescu – prof. de fizică, desen şi sport şi Maria Buiuc – diriginte şi prof. de rusă. Aş fi nedrept dacă la ceas rememorator nu aş aminti şi de neuitatele educatoare: Olga Gordin şi Alexandrina Grigorescu, cele care, în perioada de restrişte a lipsurilor şi a foametei de după război (1946 – 1949), şi-au pus fiecare la dispoziţie casa proprie pentru funcţionarea celor două grădiniţe, una cu program de dimineaţă şi cealaltă cu program de după amiază, în care prichindeii lespezeni au fost îndrumaţi cu multă dragoste spre cunoaşterea lumii poveştilor, a basmelor şi a minunatelor jocuri ale copilăriei. Tuturor acestora şi numai lor le datorăm reuşita deplină la examenul sever de absolvire a celor 7 clase şi a examenului – concurs, cu 2 teze şi 2 orale, pentru admiterea la orice liceu dorit de fiecare.
Practic, Şcoala de la Lespezi , fără lumină electrică, fără apă curentă şi celelalte necesităţi trebuitoare ne-a deschis larg şi luminos drumul devenirii noastre în viaţă.
Revenind la momentul aniversar – 160 – al Şcolii lespezene, să menţionăm că după reforma administrativă din 1952, Tg.Lespezi a devenit comună a raionului Paşcani din Regiunea Iaşi, iar Şcoala lespezeană a intrat sub coordonarea şcolară raională. La următoarea reformă administrativă, din 1968, localitatea Lespezi a devenit comună a judeţului Iaşi şi, în consecinţă, Şcoala de la Lespezi a devenit unitate şcolară a Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, aşa cum este şi în prezent. Astfel, Şcoala de la Lespezi, ca unitate şcolară a judeţului Iaşi, este în prezent singura şcoală rurală care are în palmares 160 de ani de funcţionare neîtreruptă! Să-i recunoaştem, dar, unicitatea!
Retrospectiv, la ceasul aniversar 160, să evidenţiem, din amintirile primilor 80 de ani, dar şi din datele de zi cu zi ale ultimilor 80 de ani, evoluţia Şcolii de la Lespezi parcursă de-a lungul unui veac şi şase decenii ale fiinţării sale, prin enumerarea stadiilor sale instituţionale: Şcoală de primară de băieţi, şcoală mixtă, şcoală generală de 7 ani, de 8 ani, şcoală generală cu treapta I de liceu şi profesională, şcoală de arte şi meserii, liceu tehnologic şi în prezent şcoală profesională, urmare a numărului redus de elevi.
De asemenea, chiar dacă nu se cunosc directorii şcolii lespezene din prima perioadă a fiinţării, se cuvine, totuşi, să-i trecem „în revistă” pe directorii acesteia din perioada ultimilor 80 de ani şi anume, pe profesorii: C-tin Buiuc (1950-57), Maria Buiuc (1957-63), Mircea Stătescu (1963-67), Carmen Ionică (1967-75), Elena Andronache (1975-77), Maria Gordin (1977-78), Ana Toma (1978-79), Gh.Toma (1979-90), Fiodor Creţu (1990-91), Gelu Cojocaru (1991-95), Gh.Toma (1995-98), Alexandrina Caba (1998-2017), Nicoleta Filote (2018), Mihaela Mihai (2019 şi în prezent).
Şi, totuşi, dintre amintirile generaţiilor mai vechi răsar ca o lumină binecuvâtată chipul învăţătorului, pedagogului, folcloristului şi directorului Alexandru Emilian Bratu şi cel al învăţătoarei Aglaia Prescure, consideraţi stâlpi ai şcolii lespezene interbelice.
De la această şcoală au pornit mai departe fraţii: Vasile şi Grigore Popovici, deveniţi maeştri ai picturii româneşti şi Răzvan Teodorescu, ilustru academician român.
Arborându-şi primenitele straie căpătate la aniversarea 150, Şcoala Profesională Lespezi, beneficiind de cele 10 săli de clase modernizate, de sala de sport ultramodernă, de ateliere, laboratoare şi cabinete bine echipate, o grădiniţă, o clasă pregătitoare şi un after school, sărbătoreşte cei 160 de ani ai existenţei sale cu mândria nedisimulată a longevivei sale existenţe, dar şi cu o încrezătoare scrutare a viitorului său.
Clădirea actuală a Şcolii de la Lespezi
Ca absolvent al Şcolii primare de la Lespezi din 1953, ca participant la aniversările de 140, 150 şi la cea prezentă de 160 de ani, a cărei festivitate se va desfăşura pe 14 nov. 2024, n-aş putea încheia aceste rânduri destinate acestei prestigioase aniversări fără să adresez distinse felicitări întregului colectiv didactic de dascăli al Şcolii lespezene care s-a ostenit şi se osteneşte întru slujirea întru cinste şi devotament a Luminii cărţii acesteia, la care adaug alese urări de sănătate şi de continuitate întru formarea generaţiilor viitoare.
La mulţi ani în dăinuire, Şcoală lespezeană!
Fie ca şi urmaşii urmaşilor noştri să-ţi poată transmite, an de an şi veac de veac, în deplină Libertate şi Frăţie, o aceeaşi caldă urare!
Mihai Caba – veteran al Luminii ieşene, absolvent din 1953
* BITTV.INFO *