Răcelile de sezon: mii de ieșeni afectați. Incidența a început să scadă. Covid 19 aduce în continuare oameni la spital

Direcția de Sănătate Publică Iași (DSP) a raportat o ușoară scădere a cazurilor de viroze și răceli în județul Iași. În perioada 21–27 octombrie 2024 s-au înregistrat 5.630 de cazuri de infecții respiratorii acute, cu 297 mai puține (o scădere de 5,27%) comparativ cu săptămâna anterioară, 14–20 octombrie 2024, când au fost raportate 4.780 de infecții virale ale căilor respiratorii superioare. Dintre cazurile actuale, 849 sunt pneumonii și există un caz de gripă clinică. Nu au fost confirmate cazuri de gripă prin test RTPCR și nu s-au înregistrat decese.

„Din analiza stratificată pe grupe de vârstă reiese că incidența cea mai mare pentru pneumonii este la grupa de vârstă 15-49 ani, iar pentru IACRS la grupa de vârstă 5-14 ani. De asemenea, în săptămâna 21–27.10.2024, au fost raportate 209 internări, reprezentând 3,71 % din numărul total de cazuri, cu 14 mai multe față de saptămâna 14–20.10.2024: 108 infecții virale ale căilor respiratorii superioare, 101 internări pentru pneumonii”, a transmis DSP.

20 de copii au avut nevoie de supraveghere medicală

Dr. Florin Roșu, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Iași, a declarat că, în ultima săptămână, aproximativ 20 de copii au necesitat supraveghere medicală, iar alți 20-25 au primit tratament în ambulatoriu. Acesta a explicat că micii pacienți internați prezentau forme moderate de viroze respiratorii, în principal din cauza întârzierii cu care au ajuns la medic. Pentru a preveni agravarea stării lor și a se asigura că primesc tratamentul corect în primele zile, medicii au considerat necesară îngrijirea lor în spital.



* BITTV.INFO *

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *