Hârlău: Primarul și consilierii au depus jurământul – FOTO/VIDEO

Eveniment administrativ în orașul Hârlău. Noii consilieri locali, dar și primarul au depus jurământul. Festivitatea a avut loc în cadrul unei ședințe convocată pe 24 octombrie, de la ora 11:00. Rând pe rând consilierii aleși în urma scrutinului din 9 iunie au rostit jurământul cu mâna pe Biblie.

Apoi a depus jurământul primarul, Radu Curcă de la PSD. El a câștigat încă un mandat pentru patru ani de zile, în urma votului cetățenilor.

Ședința a fost prezidată de cel mai în vârstă dintre consilierii locali, Constantin Cernescu, de la PNL, fost primar al orașului. El a fost ajutat de alți doi consilieri, cei mai tineri. Este vorba despre Raluca Olariu și Catalin Găină.

La ședință a participat prefectul județului Iași. El a spus că sprijină proiectele de dezvoltare ale orașului Hârlău și i-a îndemnat pe consilieri să țină cont de problemele cetățenilor.

Alături de prefect, printre invitați, au fost și doi reprezentați din partea PSD. Este vorba despre fostul prefect, Bogdan Cojocaru, președintele organizației județene a PSD. Cojocaru a făcut apel la unitate, mai ales pentru implementarea proiectelor de interes local.

De asemenea, Cristian Stanciu, le-a transmis consilierilor din Hârlău ca proiectele de dezvoltare a comunității ar trebui sprijinite indeferente de opinii si interese politice

Mentionăm că în orașul Hârlău, legislativul este format din 17 consilieri locali, cinci de la PSD, șase de la PNL, trei de la USR și câte unul de la PMP, AUR și Partida Romilor.

 



* BITTV.INFO *

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *