Trei unități de învățământ din Pașcani funcționează fără autorizație de securitate la incendiu pe motiv că nu au fost făcute toate investițiile necesare pentru îndeplinirea condițiile legale. Este vorba despre nouă grădiniță construită lângă sediul Parchetului în zona Deal, dată în folosință în grabă pentru mutarea elevilor de la Liceul Nicolaie Iorga, corpul nou de la grădinița din Gastesti precum și Școala Iordache Cantacuzino, recent renovate.
Nimeni nu spune care este gradul de pericol la care sunt expuse sutele de elevi care învață în aceste clădiri și nici când ar urma să fie rezolvate problemele. Cert este că administratia locală poartă întreagă responsabilitate, în calitate de proprietar al clădirilor.
Situația a fost constatată recent de ISU Iași, în urma unui amplu control realizat la instituțiile publice din oraș. Primăria a primit 11 sancțiuni contravenționale din care 9 avertisment și 2 amenzi în valoare totală de 52 500 lei. una dintre amenzi a fos aplicată pentru problemele constatate în cele trei unități de învățământ.
Ce-a de-a două amendă a fost dată pentru neregulile găsite chiar la sediul Primăriei Pașcani. Aici sala de spectacole fucntioneaza de ani de zile fără autorizație de securitate la incendiu. De asemenea inspectorii ISU au mai constatat numeroase probleme acumulate în ultimii ani de zile, cele mai grave fiind cele cu privire la organizarea serviciului intern pentru situații de urgență. Maie exact la Primăria Pașcani nu mai este nici un funcționar cu astfel de atribuții, iar documentele de organizare avertizare și alarmare a populației nu au fost întocmite. De asemenea o parte din echipamentele specifice nu sunt funcționale sau lipsesc nu sunt detectori de fum în toate încăperile iar o parte din instalația electrică este uzată sau improvizată.
O parte din probleme au fost remediate dar altele care necesită alocarea unor importante sume de bani de la bugetul local, au fost amante din nou.
Rezultatul controlului ISU a fost ținut la secret de Primăria Pașcani, cererea de informații publice trimisă de BIT TV fiind pusă în așteptare. În ultima conferință de presă primarul Marius Pintilie și administratorul public Claudiu Bodoașcă au vorbit despre aceste probleme. Ei au susținut că Primăria nu ar fi primit 11 sancțiuni din care două amenzi în valoare de peste. 52 000 lei conform ISU și că ar fi achitat din bugetul local doar 10500 lei, pentru neregulile constatate. De asemenea edilul a lăsat să se înțeleagă că banii nu vor fi recuperați de la cei responsabili pe motiv că o parte din problemele constatate ar fi nerezolvate de mult timp.
În ceea ce privește rezolvarea cerințelor ISU pentru obținerea autorizațiilor de securitate la incendiu primarul pascanean spune că banii necesari nu au fost prevăzuți în bugetul local și că unele condiții sunt impuse conform noilor normative, apărute după realizarea lucrărilor de construcție sau reabilitare.
Menționăm că pe 10 septembrie a.c. câteva sute de copii de grădiniță și elevi din clasele 0 – IV din Pașcani au început noul an școlar în nouă grădiniță, clădire recent construită dar fără autorizațiile de la ISU și Direcția de Sănătate Publică. Este vorba despre un compromis făcut pentru a se asigura sălile de clasa necesare pentru o parte din elevii Liceului Nicolae Iorga intrată de curând în renovare. La acea vreme măsura nu a fost asumată oficial de nimeni și nici nu au fost anunțate eventualele riscuri dar reprezentanții Primăriei au spus jurnaliștilor că nu sunt pericole și că au fost îndeplinite toate condițiile pentru obținerea autorizației d e securitate la incendiu. De asemenea nici membrii consiliile de administrație ale unităților de învățământ care au luat decizia relocării elevilor nu au fost informați că nu sunt respectate prevederile legale iar pe ușile de la intrare nu a fost afișat anunțul că respectivă clădire este folosită fără autorizația ISU.
* BITTV.INFO *