Olariu: Ferește – mă, Doamne, de colegi….. ! Mesaj către pașcăneni: atenție pe cine alegeți!

Mesaj usturător pentru foștii colegi de partid din partea consilierului local Sorin Olariu, exclus de curând din PSD, fără nici o explicație.

Cu o vizibilă emoție el a spus că nu este normal să nu se țină cont de votul cetățenilor iar soarta unui consilier local ales sa fie decisă la masa verde, noaptea ca hoții.

Singurul consilier PSD prezent in sala de ședințe din rândul celor care au votat pentru excluderea lui Sorin Olariu a fost Ciprian Pintilie. El nu a avut nici un fel de reacție la mesajul lui Olariu dar după ședință a încercat să se scuze motivând că nu ar fi știut ce a votat.
Sorin Olariu, unul dintre cei mai vocali consilieri din opoziție, mai ales la adresa primarului Marius Pintilie, a fost dat afara din partid cu 12 din 14 voturi, fără să fie prezent la ședință și fără nici o explicație. În aceeași ședință a organizației PSD președintele interimar Dragoș Ionescu a mai cerut excluderea a încă doi consilieri locali aleși aduși în partid de fostul lider Dumitru Pantazi. este vorba despre inginerul Andrei Vârlan si profesoara de informatică Emilia Coșniță. Consilierul pășcănean a spus ca va contesta în instanță decizia PSD Pașcani. El a renunțat la conducerea PMP Pașcani si a intrat in PSD în luna martie a.c. la insistențele fostului președinte al organizației, Dumitru Pantazi.



* BITTV.INFO *

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *