Scutiri de penalități pentru datoriile la bugetele locale, la Târgu Frumos și Hârlău

Și cetățenii din orașele Târgu Frumos și Hârlău pot scăpa de penalitățile pentru datoriile de la bugetele locale, dacă își achită restanțele înregistrate până la data de 31 august a.c. Sunt vizate atât persoanele fizice cât și persoanele juridice. Măsura ar urma să fie luată începând de luna viitoare, după ce legislativele locale din cele două orașe au aprobat un proiect de hotărâre în acest sens, în ședințele ce au avut loc joi, 26 septembrie.

La Târgu Frumos, s-a propus ca aceste facilități să fie aduse cât mai bine la cunoștința târgoveților.

La Hârlău, potrivit proiectului de hotărâre, sunt înregistrare circa 4155 de persoane și aproape 150 de societăți cu datorii la bugetul local. În prezent, penalitățile ajung la aproape 14 milioane de lei, iar debitele sunt de peste 8,5 milioane de lei.

Cei care vor să beneficieze de aceste facilități trebuie să depună o cerere până la data de 25 noiembrie a.c.

 



* BITTV.INFO *

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *