Ce șanse au pensionarii să obțină creșteri mari la pensie în a doua etapă a recalculării? Precizările șefei Casei de Pensii Iași

Cel puțin 39.000 de pensionari din județul Iași, dintre care aproximativ 9.000 care au lucrat în Cooperativele Agricole de Producție (CAP), intră în etapa a doua a recalculării pensiilor. Procesul a început la 1 septembrie 2024 și va dura șase luni. În această etapă, se iau în considerare și veniturile nepermanente (cum ar fi premiile, al 13-lea salariu, indemnizațiile pentru muncă nenormată și sporuri pentru care s-au achitat contribuții de asigurări sociale).

Adeverințe de venit doar pentru sumele obținute înainte de aprilie 2001

Maria Andronache, directoarea Casei Județene de Pensii (CJP) Iași, a explicat că pensionarii trebuie să prezinte adeverințe de venit doar pentru sumele obținute înainte de aprilie 2001. Pentru veniturile câștigate după această dată, nu sunt necesare adeverințe suplimentare, deoarece informațiile sunt deja înregistrate în sistemul informatic.

Șefa CJP Iași nu se așteaptă la creșteri mari ale pensiilor în comparație cu prima etapă.

Estimăm că aproximativ 30.000 de pensionari din județul Iași vor fi incluși în această etapă de recalculare. Pe lângă aceștia, sunt incluși și aproape 9.000 de pensionari care au lucrat în CAP. La această «mică recalculare» nu ne așteptăm la creșteri semnificative ale pensiilor, comparativ cu «marea recalculare». Motivul este că, de-a lungul timpului, au existat persoane care au acționat în instanță pentru veniturile nepermanente nevalorificate și au câștigat, însă majorările obținute nu au fost considerabile. În această etapă, se includ veniturile nepermanente care nu au fost valorificate inițial la pensie. Pensionarii pot prezenta adeverințe de venit și vor fi incluși în recalculare”, a declarat Maria Andronache.



* BITTV.INFO *

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *