Legea care-i scapă pe datornici de o parte din restanţe a fost publicată în Monitorul Oficial. Marea amnistie vine în contextul în care deficitul bugetar se adânceşte periculos.
Aproape un milion de rău-platnici vor scăpa de o parte din datorii. Cei care au de plată sub cinci mii de lei vor scăpa de jumătate din restanță şi de ştergerea totală a penalităţilor şi dobânzilor. De exemplu, un contribuabil cu o restanţă de 4.000 de lei şi cu penalităţi de 1.000 de lei va plăti doar două mii de lei în loc de cinci mii.
Iar cei care au datorii mai mari de cinci mii de lei pot primi o reducere de 25 la sută şi, la fel, nu vor plăti deloc dobânzile şi penalităţile pentru întârziere.
Și firmele scapă de dobâzile acumulate până la 31 august, dacă își plătesc datoriile până la finalul lunii noiembrie. În total, peste 300.000 de societăţi.
* BITTV.INFO *