Noul Statut al Elevilor provoacă vii dispute. Ce spuneți de viitoarea „Sală de detenție” din școli? Opinii inedite ale specialiștilor ieșeni

Noul Statut al elevului a fost publicat luni, 12 august 2024, în Monitorul Oficial. Documentul introduce o serie de măsuri noi, care vor intra în vigoare începând cu anul școlar 2024-2025. Printre acestea sunt și câteva absolut inedite. Ce spun specialiștii ieșeni în Educație?

Printre noutățile aduse de noul Statut sunt reintroducerea scăderii notei la purtare la 20 de absențe nemotivate, retragerea temporară sau pe durata întregului an școlar a burselor și suspendarea pe o durată limitată de timp. Elevii care perturbă desfășurarea cursurilor riscă să fie mutați temporar într-un spațiu special amenajat, denumit de unii „sală de detenție”. În timp ce majoritatea profesorilor susțin ideea, preferând să o denumească „sală de reflecție”, reprezentanții elevilor avertizează asupra riscului de discriminare și subliniază importanța consilierii și suportului educațional.

 

Un spațiu supravegheat video din unitatea de învățământ

 

Potrivit capitolului al III-lea (Îndatoririle elevilor), art. 14, alin. 2, „în cazul elevilor care în timpul orei de curs manifestă comportamente care aduc prejudicii activității de predare-învățare-evaluare, cadrul didactic poate decide ca aceștia să desfășoare activitatea în școală, în timpul orei respective, sub supravegherea obligatorie a unui cadru didactic sau a unui cadru didactic auxiliar, într-un spațiu supravegheat video din unitatea de învățământ stabilit pentru desfășurarea, de regulă, a unor activități de tipul lectură suplimentară, completarea de fișe de lucru”.

În spațiul public, acest „spațiu din unitatea de învățământ”, care urmează să fie stabilit de fiecare școală în parte, a fost denumit „sală de detenție”. Reporterii „Ziarul de Iași” au contactat cadre didactice din învățământul preuniversitar ieșean pentru a dezbate necesitatea unei așa-numite „săli de detenție” în școlile din România.

Continuarea pe Ziarul de Iasi



* BITTV.INFO *

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *