Opoziția se topește. Cea mai scurtă ședință în legislativul pășcănean

Cea mai scurtă ședință ordinară a legislativului pășcănean a avut loc pe 31 iulie a.c. Cel puțin așa susține cel care a prezidat ședința, consilierul liberal Alexandru Nemțanu după ce in doar 32 de minute cu tot cu o pauza de consultări au fost aprobate, fără multe întrebări sau comentarii, cele 12 proiecte de hotărâre pe ordinea de zi.

Ședința a început cu câteva proiecte privind modificarea conturilor de finanțare a Bibliotecii Municipale Pașcani. A urmat aprobarea in graba a  contului de execuție bugetară pentru trimestrul doi al anului. Nici primarul Marius Pintilie, inițiatorul proiectului si nici administratorul public Claudiu Bodoasca sau unul dintre fucntionarii publici  nu au spus nici un cuvânt despre veniturile si cheltuielile făcute de municipalitate, din bani publici, in ultimile luni de zile.

Conform datelor prezentate in comisiile de specialitate de directorul economic al unității, in  primele șase luni ale anului veniturile prognozate pe întreg anul  au fost realizate in proporție de 31%, peste 51,6 mil lei. In aceeași periaoda au fost cheltuiți peste 44,4 mil lei, Pentru funcționare cca. 39 mil lei  si doar 1,7 mil lei din cei 5,2 mil lei prognozați pentru dezvoltare, un procent de 11,9%. Cheltuielile nu au fost prezentate in detaliu.

Menționăm ca pana înainte de alegerile locale in cadrul ședințelor legislativului local erau dezbateri intense privind modul de cheltuire a banilor publici, cele mai importante observații pe acesta tema fiind făcute de fostul primar Dumitru Pantazi. Acum el a lipsit de la ședință.



* BITTV.INFO *

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *